Glam News Magazine

Expoziția numită “Maharaja of Indore” din cadrul Les Arts Décoratifs a fost sursa de inspirație a lui Clare Waight Keller pentru ultima sa colecție Givenchy pentru bărbați, numită „intersecția dintre urban și intercultural”. Cunoscut pentru colecția sa de mobilier modernist, prințul a părăsit India natală în anii ’20 pentru a studia la Oxford, unde și-a dezvoltat o pasiune pentru modernism. Înainte de a ajunge la tron, a călătorit prin Europa și America unde a purtat costume și bijuterii fabuloase. Waight Keller a spus că i-a plăcut ideea prințului de a surprinde diferite tipuri de culturi și a le împleti. Dacă ne uitam la portretul lui Maharaja creat de Boutet de Monvel – înalt cu o pelerină neagră cu căptușeală albă peste umeri și părul negru ca abanosul – putem vedea clar de ce a reprezentat o sursă de inspirație pentru noua colecție Givenchy.

Waight Keller definește colecția ca fiind „partea întunecată, misterioasă, romantică” a casei: rafinamentul lui Hubert de Givenchy este recunoscut peste tot în lume. De când designerul a lansat și haine pentru bărbați, a încercat să bifeze toate stilurile vestimentare: de la îmbrăcămintea formală și opulentă la îmbrăcămintea sport. În exact același stil, Waight Keller a reușit să ne prezinte de la costume de glam rock, până la jachete și paltoane din piele din anii 70, pălării de cowboy și cizme din piele, tricotaje și, în sfârșit, ținute de seară pe care le cunoaștem din prezentările sale de haute couture.

Într-un mod confuz, ținutele lui Keller nu par a fi ușor de purtat, mai ales cele cu broderie argintie pe care le-a propus pentru seara. Aici, s-a îndreptat puțin către costumele create pentru Alexander McQueen, pe care Sarah Burton le-a lansat în ultimele colecții. Dar, din nou, McQueen practic face parte și din istoria Givenchy. Cu douăzeci de ani în urmă, nimeni nu și-a imaginat că bărbații vor putea purta vreodată vreo ținută asemănătoare cu ceea ce vedem pe podium. Iar asta este și intenția lui Waight Keller de a împrăștia aceste piesee din secolul XXI de pe străzi, covoarele roșii și (cine știe?) poate chiar și în câteva palate.

Sursa foto: Getty Images

Lasă un comentariu