muzee futuriste, 7 dintre cele mai futuriste muzee din întreaga lume

Arhitectura depășește imaginația. Este impresia pe care o lasă anumite proiecte de arhitectură ce par că sfidează principiile designului. Este și cazul mai multor muzee futuriste care pur și simplu te lasă fără cuvinte, cel puțin preț de câteva clipe. Vă prezentăm astăzi șapte dintre cele mai impresionante.

Museum of Science Fiction, Washington

muzee futuriste, 7 dintre cele mai futuriste muzee din întreaga lume
Foto: deviantart.com

Acest muzeu trebuia să arate pe măsura scopului său. Înființat în 2013, are fațada înfășurată în panouri metalice și planul interior în formă de inel. Ecrane circulare cu LED-uri înfășoară fața interioară și spațiul rezervat pentru spectacole cu holograme. Găzduiește anual o multitudine de evenimente.

Muzeul Național din Qatar

muzee futuriste, 7 dintre cele mai futuriste muzee din întreaga lume
Foto: Le journal du dimanche

Mai ales de sus, designul lui Jean Nouvel pentru Muzeul Național al Qatarului arată ca o grămadă de farfurii zburătoare prăbușite pe pământ, în același loc. Alcătuit dintr-o serie de discuri interblocante, muzeul este conceput să întruchipeze „mândria și tradițiile oamenilor din Qatar, oferind în același timp vizitatorilor internaționali un dialog despre schimbări și modernizări rapide”. Designul neobișnuit îl face unul dintre cele mai cunoscute muzee futuriste din întreaga lume.

Muzeul Lucas de artă narativă, Los Angeles

muzee futuriste, 7 dintre cele mai futuriste muzee din întreaga lume
Foto: kqed.org

 

Fondat de cineastul George Lucas și de femeia de afaceri Mellody Hobson, muzeul își propune să sporească înțelegerea publică a artei narative și a imaginilor în mișcare, cu patru niveluri de spațiu expozițional care se desfășoară în jurul unui atrium interior. Deschiderea lui este programată pentru anul 2020. Va conține tablouri, fotografii, ilustrații, artă cinematografică și artă digitală din colecția personală a lui Lucas și o expoziție Star Wars.

Muzeul de Mâine, Rio de Janeiro

muzee futuriste, 7 dintre cele mai futuriste muzee din întreaga lume
Foto: museudoamanha.org.br

Rio de Janeiro a primit un nou muzeu sculptural realizat de către renumitul arhitect Santiago Calatrava. Museu do Amanha (Muzeul de Mâine) este un spațiu cultural care adăpostește expoziții care abordează viitorul planetei. Designul său neobișnuit, cu un acoperiș rabatabil, asemănător cu aripi, a fost inspirat de cultura locală braziliană, precum și din punctul de referință preferat de Calatrava, biologia păsărilor. Este un muzeu de știință care utilizează medii imersive audiovizuale, instalații interactive și jocuri pentru a permite vizitatorilor să examineze trecutul și imagini posibile din viitor.

Muzeul Viitorului, Dubai

muzee futuriste, 7 dintre cele mai futuriste muzee din întreaga lume

Această clădire în formă de inel, proiectată de arhitectul Shaun Killa, arată ca genul de clădire pe care un artist ar fi conceput-o pentru o planetă extraterestră. Așadar se încadrează fără efort în topul celor mai neobișnuite muzee futuriste, la nivel mondial. Clădirea strălucitoare este acoperită în versuri scrise de conducătorul din Dubai, Șeic Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, gaura din centrul său reprezentând „necunoscutul”. Muzeul se ridică pe șapte etaje și este dedicat inovației. Exponatele sunt schimbate la fiecare șase luni.

Muzeul Soumaya, Mexic

muzee futuriste, 7 dintre cele mai futuriste muzee din întreaga lume

Clădirea este unul dintre cele mai marcante repere ale orașului Mexico. Muzeul este unul particular, construit de Carlos Slim, unul dintre cei mai bogați oameni din lume și conține o colecție personală de artă eclectică de aproape 70.000 de obiecte din secolele XV până la mijlocul secolului XX. Clădirea este acoperită cu 16.000 de plăci hexagonale din oțel oglindit, face referire la fațadele tradiționale coloniale din gresie ceramică și oferă muzeului un aspect divers, în funcție de vreme și punctul de vedere al spectatorului, optimizând în același timp conservarea și durabilitatea întregii clădiri.

Muzeul Național Zayed, Abu Dhabi

muzee futuriste, 7 dintre cele mai futuriste muzee din întreaga lume

Foster + Partners și-a propus „să combine o formă contemporană extrem de eficientă cu elemente de design tradițional arabe și ospitalitate” în Muzeul Național Zayed, ca monument și memorial al regretatului șeic Zayed bin Sultan Al Nahyan, președintele fondator al Emiratelor Unite. Turnurile de oțel ușoare sunt sculptate pentru a semăna cu trăsăturile aripii unei păsări. Arhitectura impresionantă îl va menține mult timp înainte în lista cu muzee futuriste etalon pentru arhitectura viitorului.

Lasă un comentariu