Glam News Magazine

Laura Kim și Fernando Garcia și-au găsit inspirația pentru noua colecție Oscar de la Renta în călătoriile și destinațiile îndepărtate. Cu un an în urmă, au fost în India și Maroc, apoi în februarie au fost în Cordoba, Spania. În timp ce creau colecția  pentru primăvara 2020, au explorat Republica Dominicană, țara natală a domnului de le Renta. Și voilà, acesta a fost punctul lor de plecare. „Am vrut cu adevărat să explorăm rădăcinile latino-americane ale casei”, a spus Garcia, care este el însuși dominican.

Clădirea Cunard a fost decorată cu palmieri în ghiveci și coșuri uriașe cu fructe. Deși designerii au menționat că locația este decorată ca și în Santo Domingo, această colecție a fost mai puțin despre un loc specific, ci mai mult despre o stare de spirit.

Ținutele conjurează o evadare vibrantă cu rochii ultra-scurte și caftane de proporții generoase. Colecția Oscar de la Renta a avut accentul pus pe croitorie. Jachete au jucat doar un rol de susținere, pentru a scoate în evidență bluzele din dantelă și pantaloni scurți de mătase. Imprimeurile de patchwork din sezonul trecut au fost reinterpretate și printate pe materiale mai ușoare.

Curajul lui Kim și Garcia este, totuși, cel mai mare atu al lor. Unele țesături au fost în întregime din rafie, altele brodate cu macramé și împodobite cu franjuri – apetitul acestor designeri pentru gesturi mărețe sunt evidente. Dacă acest curaj se regăsește în explorarea ulterioară a moștenirii fondatorului, așa cum a sugerat Garcia, sau în teritorii complet noi pentru acest duo, rămâne de văzut. Dar în acest climat al modei din ziua de astăzi, ai nevoie de mult curaj pentru a putea să îți asumi îndrăzneala de a duce o casă cu tradiție asa cum este Oscar de la Renta într-un loc în care nu a fost niciodată. Dar se pare că Garcia și Kim știu exact ceea ce fac. Clienții lor tineri le vor aprecia cu siguranță.

Sursa foto: Getty Images

Lasă un comentariu