Glam News Magazine

Pereții goi pot fi unele dintre cele mai provocatoare zone în ceea ce privește decorarea într-o casă pentru că rezultatul trebuie să fie atrăgător și să se încadreze în designul interior, ceea ce nu este așa simplu de realizat. Din fericire există numeroase opțiuni din care să alegeți, dacă sunteți într-o asemenea situație, spre a folosi spațiul gol pentru a da casei un plus de personalitate.

1. Tablouri

Aceasta este de obicei cea mai evidentă sugestie. Arta este o modalitate excelentă de a adăuga culoare și personalitate într-o cameră și nu trebuie să fie o alegere costisitoare. Dar arta este foarte personală. Alegeți tablouri care se încadrează în decor și care să vă placă, în stiluri și tehnici cu care să rezonați.

2. Galerie foto

Este o modalitate modernă și distractivă de a decora pereții goi. Puteți folosi fotografii cu familia și prietenii sau fotografii pe care le-ați făcut în excursii/călătorii. Puteți alege un anumit tip de rame sau mai multe. În orice caz, va da o notă personală spațiului momentele imortalizate.

3. Oglinzi

Este o altă modalitate uzuală de a umple pereții goi, dar niciodată demodată. Pe lângă rolul ei funcțional și cel decorativ, dacă este de mari dimensiuni o oglindă vine cu avantajul de a mări optic încăperea. În plus, dacă are o poziționare bună, va reflecta lumina naturală și o va spori în interior. Nu există niciun motiv să nu luați în calcul această variantă.

4. Broderii

Contrar credinței populare, broderia nu este rezervată doar pentru perne și tapițerie. Și nici nu este o modalitate perimată de a decora pereții goi. O demonstrează designerul de textile Nathalie Farman-Farma care și-a împodobit cu broderii casa și studioul ei din Londra.

5. Rafturi

Pentru a crea mai multe dimensiuni și flexibilitate în ceea ce doriți să afișați, luați în considerare instalarea de rafturi normale sau suspendate. Puteți să le folosiți pentru cărți, decorațiuni sau plante. Ele vor da o dinamică interesantă pereților.

6. Pictură pe pereți

Un perete gol poate fi cea mai bună “pânză” pentru un pictor chiar și amator, care are puterea de a-i da viață. Pictura pe pereți s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani astfel că nu veți avea probleme în a găsi pe cineva să vă ajute. Rezultatul va fi cu siguranță uluitor.

7. Șemineu fals

Un șemineu fals poate fi soluția pentru peretele gol pe care nu știți cum să-l decorați. În plus va crea o atmosferă de poveste, indiferent de anotimp. Puteți să montați deasupra televizorul și/sau etajere și să adăugați fotografii, vaze, statuete și alte decorațiuni. Peretele gol se va transform astfel în zona de interes a casei, vă asigur.

8. Ceramică

Poate nu te încântă ideea, dar diverse obiecte de ceramică, în special farfurii, vor aduce culoare în camera și vor face ca peretele să pară un spațiu de artă meșteșugărească, dacă apreciați acest domeniu. Puteți adăuga și alte obiecte care să completeze imaginea.

9. Birou montat pe perete

Un birou montat pe perete este o modalitate excelentă de a folosi eficient spațiul și a-l peronaliza. Poți decora în jur cu orice te inspiră să fii creativ și concentrat pe lucru: tablouri, schițe, decorațiuni handmade, fotografii, hărți și lista poate continua.

10. Tapet texturat

Tapetul texturat a revenit în tendințe și este o modalitate simplă de a acoperi un perete gol. Tapetul texturat asigură un finisaj perfect al pereților și permite realizarea unor decoruri spectaculoase. Poartă cu sine povești pe care nu ușor peretele le poate spune altfel.

Lasă un comentariu