Glam News Magazine

De-a lungul anilor, mulți makeup artiști au strâns mulți urmăritori pe platformele de socializare, datorită tehnicilor folosite, imaginilor incredibile și celebrităților cu care lucrează. Am aruncat și noi o privire pe Instagram și am creat o listă cu makeup artiști profesioniști de la care puteți obține sfaturi prețioase pentru cel mai bun look.

Mary Greenwell, 105mii de urmăritori

Este o adevărată veterană în domeniu. A pictat chipurile unora dintre cele mai strălucitoare femei din lume, de la prințesa Diana până la Cate Blanchett. O puteți urmări la @marygreenwell.

Gucci Westman, 160mii de urmăritori

Fost director artistic la Lancôme (2003-2007) și Revlon (2008-2015), Gucci Westman este makeup artistul pe care îl preferă vedete ca Reese Witherspoon și Jennifer Anniston. Este  fondatoarea liniei de produse cosmetice Westman Atelier și orice sfat în beauty de la ea este binevenit. O puteți urmări la @gucciwestman.

Pati Dubroff, 213mii de urmăritori

Se ocupă de machiajul celebrităților precum Lily Collins și Margot Robbie pe covorul roșu, dar este de asemenea solicitată pentru makeup de film. Gama sa largă de abilități în domeniu i-a adus aprecierea la nivel mondial. O găsiți la @patidubroff.

Allan Avendano, 249mii de urmăritori

Makeup artist autodidact, a lucrat ca freelance pentru MAC cosmetics timp de trei ani înainte de a lucra la editoriale de modă și frumusețe, campanii publicitare și proiecte TV. Îl puteți urmări la @AllanFace.

Sarah Tanno, 260mii de urmăritori

De ce s-o urmărim pe Tanno? Faptul că asigură aparițiile pe covorul roșu al controversatei Lady Gaga este un argument mai mult decât suficient. A început să lucreze pentru Gaga în 2009 și în palmaresul profesional mai are cântărețe precum Fergie, Katy Perry și Kelis. O găsiți la @sarahtannomakeup.

Violette, 346 mii de urmăritori

Este de origine din Paris, dar locuiește la New York și este Global Beauty Director la Estée Lauder din 2017. Puteți afla secretele unui machiaj șic în stil franțuzesc prin numeroasele tutoriale de pe youtube și bineînțeles dacă o urmăriți la @violette_fr.

Sir John, 409mii de urmăritori

makeup artisti

Este makeup artistul lui Beyonce și citind asta nu cred că finalizați paragraful înainte de a da folow la @sirjohn. Serviciile sale sunt solicitate și de celebrități precum Priyanka Chopra, Kim Kardashian, Ashley Graham și Serena Williams. „Îmi doresc ca toate femeile să se simtă încrezătoare și să emane prezență maximă. Frumusețea nu începe și se oprește pe față. Vreau să măresc vibrația pe care femeile o trimit pe lume”, este dezideratul său.

Lasă un comentariu