Glam News Magazine

Detest clişeele. Şi în ale exprimării, şi în ale vieții, dar mai ales în ale vieții. De exemplu de ce femeile trebuie să se priceapă la modă și la bucătarie, iar bărbații la maşini. De ce o astfel de împărțire automată în categorii predefinite? De când mă ştiu am fost pasionat de modă şi stil și îmi place la nebunie să gătesc, în special prăjituri. Faptul că observ particularitățile ultimelor colecții Chanel, Dior, Armani sau altui brand recunoscut sau știu ce arome fac dintr-un rețeta obișnuită un produs  de savurat linguriță cu linguriță până la ultima bucată nu m-au ajutat însă când am decis să-mi cumpăr o mașină. M-a salvat google.

Îmi plac mărcile, probabil ați dedus deja asta. De ce? Marca spune mult despre calitatea unui produs, indiferent de domeniu și chiar dacă este la mâna a doua, ca în cazul de față. Așa că am pornit de la alegerea mărcii. Am dorit eleganță discretă și fiabilitate crescută, așadar BMW. Ca să vă rezum totalitatea informațiilor găsite pe internet, autoturismele BMW sunt stabile (pentru mine este o mare bilă albă deoarece consider că o mașină trebuie să-ți ofere siguranță, mai ales la drum lung pentru că îmi place să călătoresc), oferă confort (poate nu ca alte mărci, dar se adaugă la avantaje),  piese auto fabricate cu simț de răspundere (să nu ajung prea des în service). Există și dezavantaje, firește. Consumul este unul dintre ele, însă pentru mine contează mai puțin, plus costuri de întreținere mai mari, dar care se amortizează în timp. Calitatea cere calitate, astfel că merită să trec cu vederea unele aspecte.

Pentru a alege un model cu care să merg la sigur am urmărit care ar fi cele mai căutate și deci apreciate. Rezultat: Seria 3. Asta mi-a mai redus din criteriile de căutare. Nu dispuneam decât de 20.000 de euro, sumă pe care am considerat-o mai mult decât suficientă pentru achiziționarea unui autoturism Second Hand. La ce drumuri sunt în România, nu mi se pare o investiție bună un autoturism nou, în condițiile în care îți dorești o marcă de top.

Mai departe a fost aspectul, recunosc. Modelul unei mașini și culoarea contează pentru imaginea șoferului. Așadar am optat pentru un BMW Seria 3 F30, an de fabricație 2014, culoare neagră (firește) care se încadra în cerințe și în buget. Un automobil elegant și dinamic în același timp, pe benzină, cutie de viteze automată, capacitate cilindrică 2000 cm3. Mai mult decât suficient pentru mine care sunt șofer începător. Și să nu uit un detaliu important: 4 portiere. Mi se pare îngrozitoare ideea de a avea o mașină în două uși dacă nu ești un miliardar sau dacă nu ești un personaj de film. În fine, acesta a fost mașina câștigătoare.

Mai simplu a fost cu întreținerea ei. Google mi-a sărit iar în ajutor găsind online cele mai bune soluții cu ajutorul  eXclusiv OEM, singurul magazin specializat în piese și accesorii originale BMW cu livrare din stoc, atât online cât și offline. De ce? În primul rând, pentru că nu pot să accept falsul și produsele contrafăcute, din respect pentru mine. Iar în al doilea rând deoarece calitatea impune calitate. Tot ce înseamnă piese de BMW de la eXclusiv OEMde altfel și accesorii originale BMW oferă siguranța calității durabile.

Am găsit aici tot ce am avut nevoie ca piese BMW seria 3, de la senzor plăcuțe frână, lanț distribuție până la filtru combustibil și chiar bară față BMW seria 3 F30, toate piese originale BMW. În plus, accesorii originale BMW, precum ștergătoare și covorașe auto și ulei original BMW, element cheie în buna funcționare a motorului.

Așadar m-am descurcat de fiecare dată, chiar și fără a mă pricepe la mașini. Deci e posibil. Într-o lume a clişeelor eu nu aș exista, dar sunt cât se poate de viu, îmi trăiesc pasiunile și profit de calitatea vieții, pentru că am numai una de trăit.

Acest articol este înscris în competiția SuperBlog

foto: alldiecast.us

Un comentariu

Lasă un comentariu