Glam News Magazine

În viață, e bine să faci ce trebuie și e frumos să faci ce-ți place. Și viceversa. Cei mai mulți oameni fac parte din prima categorie și se axează pe îndatoriri. Cei mai fericiti fac parte din a doua categorie, dând curs dorințelor și pasiunilor. Mă regăsesc în ambele situații, așadar simt că sunt un privilegiat. Iubesc ceea ce fac și fac ceea ce iubesc, păstrând un echilibru între îndatoriri și pasiuni.

Ca grafician și web designer lucrez aproape zilnic pentru clienții mei, oferindu-le cele mai bune soluții de la înregistrare domenii până la caracteristicile fonturilor folosite. Îmi îndeplinesc îndatoririle cu responsabilitate și mă bucur de satisfacția muncii prestate cu plăcere. Însă nu este de ajuns. Așa că în urmă cu mai bine de o jumătate de an am decis să-mi scot și pasiunile mai la lumină. Îmi place tot ce înseamnă fashion, sunt înnebunit după parfumuri și tind către un stil de viață superior. Am o mulțime de infomații acumulate și idei de împărtășit astfel a luat naștere glamnews.ro, pe care mi l-am dorit de la început mai mult decât un blog, ci o sursă prețioasă de informare în domeniile abordate.

Nu a fost simplu. Întotdeauna este mai ușor să lucrezi pentru alții decât pentru tine. Însă am luat-o pas cu pas. Am căutat mai întâi o denumire, verificând domeniile ro. Am exlus din start ideea de a folosi o platformă free. Nu mi se pare potrivit dacă vrei să fii luat cu adevărat în serios. Au fost mai multe variante până am ajuns la glamnews, care însumează toate domeniile abordare și cel mai important – conține factorul glam care le reunește. Mai departe: WordPress folosesc de obicei, așadar era firesc să-l aleg. Referitor la tema grafică, etapa aceasta nu a fost simplă, impunându-mi exigențe crunte. Însă cu voință și dorință, se rezolvă. Mai lipsea content-ul, așa că am trecut la scris. Și am scris material după material, pentru că am simțit nevoia să eliberez informațiile. Sunt atât de multe blogguri slabe pe parte de fashion și lifestyle încât a trebuit să arunc cât mai curând colacul de salvare. Am strâns deja aproape 170 de materiale, am convins mai mulți parteneri și sponsori și am atras câteva mii de oamenii în comunitatea virtuală.

Când lucrezi din pasiune și pentru ceilalți, lucrurile merg cumva de la sine și ce poate fi mai frumos și mai bine decât asta?! Nu faci un blog să-ți ocupi timpul, ci faci un blog ca să-ți oferi timpul.

Etichete : blog

Lasă un comentariu