Sunt persoane care abia aşteaptă să plece de acasă în alte oraşe sau țări, cu şcoala, jobul sau pentru a întemeia o familie. Şi sunt persoane care aleg să rămână în locul natal, în ciuda ofertelor, pentru că simt o datorie strămoşească. Consider că fiecare poate contribui la binele comunității astfel încât ea să crească frumos şi locul să fie pus în valoare. Ni se pare că suntem prea mici, într-o lume mare, ca să facem o diferență, dar uităm că orice se construieşte cărămidă peste cărămidă (a se citi pas cu pas) şi după un plan bine pus la punct. De fapt avem nevoie de fapte mici, dar bine intenționate, pentru a produce o schimbare de proporții însemnate. Eu, de exemplu, îmi doresc să îmbunătățesc înfățişarea oraşului meu, Târgovişte. Şi nu prin grafică, domeniul meu de activitate, care nu este decât un simplu instrument, ci prin campanii de instigare la a descoperi fosta capitală a Țării Româneşti dincolo de Centrul Vechi și arterele principale. Dacă per ansamblu arhitectura urbană a acestui oraş reşedință de județ lasă de dorit, o plimbare la pas pe străzi conexe îți dezvăluie poveşti dincolo de istorie şi te fac să te îndrăgosteşti iremediabil.
Favorita mea este strada Poet Grigore Alexandrescu, orientată pe o axă nord-sud ce începe la intersecția cu strada Constantin Brâncoveanu şi se încheie la intersecția dintre strada Cetății, strada Mircea cel Bătrân şi strada Colonel Băltărețul, ce continuă strada Poet Grigore Alexandrescu. Mă fascinează varietatea de stiluri arhitecturale pe care o întâlnești de-a lungul străzii și care nu te lasă să te plictisești când o parcurgi, de la Biserica Sf. Nicolae Andronești din perioada lui Mate Basarab, la casele de târgoveți în stil neoclasic de început de secol XIX sau casele construite în stil neoromânesc și clădiriile cu caracter administrativ de început de secol XX – DGASPC Dâmbovița și Primăria Municipiului. Există chiar și o casă cubistă, în care a locuit o pictoriță.
Îmi place că nu este o stradă aglomerată, chiar dacă este una dintre arterele importante ale orașului, situată la limita zonei istorice protejate. Am aflat de la un istoric târgoviștean faptul că cea mai veche zonă a străzii Poet Grigore Alexandrescu ar data din secolul al XIV-lea, stratul arheologic tasat arătând că strada actuală se suprapune unei străzi existente în acea perioadă.
Îmi place că arată cum s-a dezvoltat arhitectural orașul de la clădirile vechi până la Casa Sindicatelor și blocurile de după 1990, situate spre limita de sud și chiar case de locuit sau spații comerciale de după 2000/2010. Fiecare spune pe de o parte povestea timpului său, iar pe de altă parte povestea locului, marcat de personalități locale.
Deși situată în apropierea zonei comerciale, a păstrat un aer discret, probabil şi datorită cinfigurației lotului. În general casele de pe această stradă sunt retrase de la stradă şi au grădini în spate, au un caracter unitar în ceea ce priveşte înălțimea – nu depăşesc un nivel cu sau fără mansardă. Şi ce am mai observat este faptul că aspectul caselor este unul îngrijit, cu excepția unor case monumente de arhitectură asupra cărora intervenția necesită suportul unui arhitect care să ofere cele mai bune soluții şi să asigure că lucrările de execuție se realizează în conformitate cu statutul construcției. Sunt multe case declarate munumente de arhitectură pe strada Poet Grigore Alexandrescu ceea ce le aduce atenție din partea trecătorilor, dar şi un statut aparte ca şi clădiri: Casa Angela Georgescu – ce gazduieşte Muzeul Vasile Blendea, Casa Iosif Costel, Casa Pitis Nicolae, Casa Gavrilescu Ion, Casa Constantin Eliescu-Lerescu ş.a. Se adaugă monumente de arhitectură religioasă, Biserica Sf. Nicolae Androneşti şi Sinagoga ridicată la începutul secolului al XX-lea, adevărate bijuterii arhitecturale.
De fiecare dată când parcurg această stradă imi imaginez câte bucurii și câte drame trebuie să fi ascuns zidurile clădirilor și mai îmi imaginez cum ar fi să am eu o casă pe această stradă, cu acces la zona centrală, şi în acelaşi timp păstrând o intimitate aristocrată. Varietatea de stiluri arhitecturale îmi dă o senzație de confort vizavi de ideea de a adăuga în peisaj o nouă construcție. Astfel că visul meu nu pare imposibil. Mai ales cu ajutorul unor specialişti dintr-un birou de arhitectură care asigură suport pe toată perioada pre- și post-execuție. Ar fi o casă simplă și primitoare, care să nu iasă în evidență prin lipsă de bun gust sau exagerare.
Clădirea va avea destinație de locuit, cu facilitățile necesare, dar îmi doresc să fie şi un centru de informare privind arhitectura străzii, pe care s-o pun astfel mai mult în valoare şi a oraşului care nu se rezumă la un mic centru vechi. Un proiect de casă personalizat este soluția.
Casa mea va avea un maxim de 150 mp, va fi de tip parter + mansardă și va avea o terasă spațioasă. Vreau să mă bucur de aer și să le ofer și prietenilor acest privilegiu. Nu vreau să fie departe de stradă, prea multă liniște ar fi sâcâietoare, dar nici atât de aproape încât să mă deranjeze zgmotul și praful ridicat. De pe terasă se va face accesul în camera de zi, pe care mi-o imaginez suficient de spațioasă încât să cuprindă locul de dinning. Din camera de zi se va intra în bucătărie. Resping din start conceptul de open space bucătărie-living. Va fi o casă în care se va găti și aș vrea să țin mirosurile și aburul departe de invitați. Din bucătărie se va deschide cămara, pe care mi-o doresc împărțită bine cu rafturi de diferite dimensiuni. Tot din camera de zi se va face accesul către baie și printr-o scară interioară către mansardă. Aici vor fi dormitorul, o cameră de lucru și o baie. Lumina naturală este cât se poate de binevenită. La fel și aerul unei capitale (de județ) care merită mai multă atenție și prețuire, acel aer care te face să simți că faci parte din poveste.
Acest articol este înscris în competiția SuperBlog 2018!
Un comentariu