Austria este o țară mică, dar superbă, cu foarte multe locuri pitorești ce merită explorate. Cu un relief predominant muntos
Natura este uluitoare, iar dovadă stau multele cascade impresionante din întreaga lume care te lasă pur și simplu fără suflare.
De la Palais Garnier din Paris până la La Fenice din Veneția, împreună cu Amazonas în Brazilia și Bolshoi-ul din
Biserica este Casa Domnului, acesta fiind unul dintre motivele principale pentru care, în semn de recunoștință, unele biserici se numără
Din Bretania până în sudul Franței și micile sale sate colorate de la marginea Mediteranei, prin Dordogne și bazinul Arcachon,
Este o zi perfectă cu 21 de grade celsius pe plajă: apa turcoaz strălucește sub un soare cald și nelipsit.
Visul omenirii de a păși pe lună a fost împlinit pe 20 iulie 1969 de Neil Armstrong. De atunci multi
Cel mai vechi muzeu cunoscut a fost creat în urmă cu peste 2.500 de ani. O prințesă babiloniană a văzut
Există multe locuri și edificii unice în România, dar numai șase dintre ele sunt protejate ca Patrimoniu Mondial UNESCO. Este
Trăim în vremuri în care avem acces la multă informație, iar tehnologia avansată ne permite să experimentăm mai mult decât