Fie că ești turist în București, fie că locuiești în capitală și vrei să știi ce poți face într-o zi în acest oraș, te invităm într-o aventură urbană, plină de surprize! Programul pe care ți-l propunem va fi unul care te va duce prin cele mai cunoscute și importante locuri din capitala României, locuri pline de istorie, farmec și frumusețe. Hai să vedem care sunt acelea!
Obiective turistice de vizitat în București
Palatul Parlamentului
Casa Poporului, așa cum i se mai spune, este, poate cel mai cunoscut monument din București. Este și normal, având în vedere că e a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, după Pentagonul din Statele Unite.
Muzeul Satului
Este unul dintre cele mai frumoase muzee în aer liber pe care le vei vedea. Toate gospodăriile, cu căsuțele specifice din diferite zone ale țării, morile de vânt, bisericile și restul exponatelor te vor ajuta să înțelegi mai multe despre viața de la sat. În plus, va fi o plimbare deosebit de relaxantă, ca într-un parc foarte bine amenajat.
Muzeul Național de Artă al României
Acesta este cel mai important muzeu de artă din țară și se află pe Calea Victoriei. A fost amenajat în fostul Palat Regal din București și găzduiește importante lucrări ale unor artiști români, dar și străini.
Locuri și monumente pe care să le admiri în București
Arcul de Triumf
Foarte asemănător cu cel din Paris, Arcul de Triumf din București te așteaptă în apropierea Parcului Herăstrău. Acesta se poate chiar vizita, în mod normal, însă este în renovare momentan. Dacă vei avea ocazia de a-l vizita, vei putea admira Bucureștiul de sus.
Ateneul Român
Ateneul este o sală de concerte aflată în Piața George Enescu, foarte aproape de Piața Revoluției. Este o frumoasă clădire construită în stil neoclasic și eclectic.
Locuri în care să te plimbi prin București
Parcul Herăstrău
Aici vei vedea și Lacul Herăstrău, iar pe lângă faptul că te poți plimba pe frumoasele sale alei, te poți relaxa și la o terasă sau un restaurant.
Parcul Cișmigiu
Unul dintre cele mai frumoase și vechi parcuri din București este Parcul Cișmigiu. Plimbă-te relaxat, admiră statuile și monumentele de aici, stai pe o bancă și hrănește porumbeii.
Centrul Vechi
Centrul Vechi este locul perfect pentru a lua masa, pentru a te relaxa la un bar, pentru a dansa într-un club, dar și pentru a fotografia unele dintre cele mai vechi clădiri din capitală. Lipscani este cea mai cunoscută stradă din centrul vechi, dar noi te sfătuim să încerci să descoperi mai mult de atât.
Bulevardul Unirii
Asemănător cu Champs Elysees din Paris, Bulevardul Unirii este împânzit de magazine diverse. Te poți plimba în voie, descoperind mai multe despre ce înseamnă viața în București.
Dacă te întrebi unde te poți bucura de preparate tradiționale în București, cele mai recomandate localuri vor fi Caru’ cu bere și Hanul lui Manuc. Ambele sunt restaurante vechi, celebre, în care servirea de calitate și mâncarea bună au rămas la loc de cinste.
Sursa: pinterest