CONCURS 10 zile de Crăciun. Ziua 4: Vacanță la Vila „La Crăiță” – Bran
Între amintirile mele din copilărie, un loc special o au ieșirile/vacanțele în familie, când ne suiam în mașină, cu multe bagaje (de, eram cinci membri!) și câte o destinație. Fiecare avea locul prestabilit în mașină pe care îl renegociai cu greu, drumul era prilej de a discuta, de a te juca sau pur și simplu de a te minuna privind pe geam. Bucuria era cuvânt de ordine și nerăbdarea la ea acasă. Odată ajunși la destinație, începea însă distracția și se accelera trecerea timpului, pentru că era deconectare 0absolută alături de cei dragi.
Lucrurile s-au schimbat puțin în zilele noastre, când pretențiile de vacanță ale generațiilor actuale au crescut. Nevoia de relaxare este mare, la fel și interesul pentru dezvoltarea personală, chiar și în concediu. Astfel că se pune mai mult accent în primul rând pe confort și în al doilea rând pe activități extra decât odinioară. Ca părinte, azi, îmi doresc relaxare și încărcarea bateriilor, dar și experințe constructive pentru copilul meu. El își dorește, în spiritul vremurilor, mai multă independență. Iar copilul din mine își dorește amintiri care să dăinuie. Din fericire există soluții care să satisfacă toate cerințele: oferte turistice care includ programe atractive, gândite întocmai să satisfacă nevoile familiilor de azi.
Vila „La Crăiță” de la Bran propune tabere speciale pentru familiile cu copii. Începând din 6 ianuarie (cu sosire de pe 5 ianuarie, dupa 16:00) vacanțele în familie au iz de distracție pe pârtie. Cel puțin pentru copii. Iar pachetul îi mulțumește cu siguranță pe părinți: 6 nopți cazare la vila „La Crăiță” în camere duble cu baie proprie, demipensiune, skipass copii, transport pârtie copii, gustare prânz copii, instructor copii. Familiile care vor opta pentru aceste tabere, trebuie să știe că în seara check-in-ului la vila „La Crăiță”, au cina asigurată. Programul include ca de luni până vineri, doar copiii împreună cu instructorul vor pleca de la vilă în Poiana Brașov, unde vor schia câte 4 ore, cu o pauză de sandwich după primele 2 ore. Skipass-ul pentru copii este inclus precum și transportul vilă – pârtie.
Distracție supravegheată pentru copii înseamnă un respiro pentru părinți care nu au nici grija meselor. Dimineața, înainte de plecare, toata lumea ia micul dejun la vilă, iar seara, după schi, instructorul se întoarce cu copiii pentru cina cu părinții la un restaurant în Bran. În ultima zi de tabără – sâmbătă- se schiază 2 ore, la prânz părinții preiau copiii și se încheie tabăra. Sună fantastic!
Și așa este. Amenajată tradițional, dar elegant, Vila „La Crăiță” oferă posibilitatea unei experiențe absolute de deconectare. Acest fapt este prilejuit de amplasarea pensiunii într-o zonă retrasă, dar ușor accesibilă, într-un peisaj idilic de munte, între dealuri si râu, în Bran, la numai 1200 m de binecunoscutul castel și la 5 km de pârtia de ski și săniuș. Dispune de 7 camere duble cu băi proprii și balcon; living cu șemineu, mese rearanjabile, electronice pentru party/small group conferences; bucătărie open space, complet utilată; zonă verde; acces trasee montane/turistice. Posibilitățile de petrecere a timpului sunt multiple de la obiective turistice (vizitarea Castelului Bran și a Cetății Râșnov, a Brașovului sau Sighișoarei), la activități sportive (schi, săniuș, echitație).
Revenind la tabere, prețurile sunt:
1500 euro: 2 adulți cu 2 copii – cazați în 2 camere duble cu baie proprie
1150 euro: 2 adulti cu 1 copil – cazați în două camere duble cu baie proprie
950 euro: 1 adult cu 1 copil – cazați într-o cameră dublă cu baie proprie
Rezervări la
Tel: +(40)744788876
Email:[email protected]
CONCURS:
Glam News Magazine vă oferă „10 zile de Crăciun”. În perioada 15-24 Decembrie fiecare zi vine cu un nou concurs. Astăzi, sponsorii noștri de la Vila „La Crăiță” – Bran oferă în dar un premiu format din două nopți de cazare, într-o perioadă la alegere, în funcție de disponibilitatea sponsorului (Se stabilește de câștigător de comun acord cu proprietarii pensiunii începând cu 3 ianuarie 2020). Tot ce trebuie să faci este să ne spui în secțiunea de comentarii cu cine ți-ar plăcea să mergi la vila La Crăiță. Atenție: valabilitatea concursului este de 24 de ore. Vor fi validate numai comentariile lăsate în data de 18.12.2019 interval orar 00:00 – 23:59. Câștigătorul va fi anunțat prin email și într-un articol dedicat. Regulamentul poate fi consultat AICI. Mult succes!
CONCURS 10 zile de Crăciun. Ziua 3: Gift card de la Glam News Magazine
CONCURS 10 zile de Crăciun. Ziua 5: AMARA – decorează-ți casa cu stil
Pe aceeași temă
221 de comentarii
Comentariile sunt dezactivate
Cu familia
Cu cei doi baieti si nurorile mele
Cu fata si nepoata
as petrece o vacanta cu familia
Cu familia
cu prietena mea cea mai buna
as merge in vacanta la munte cu sotia mea si fetita noastra
cu toata familia desigur
Cu familia
Cu draga mea soție!
Cu iubita
Cu sotia
Cu sotul meu
cu familia as petrece un sejur
Cu sotul si baiatul.
as petrece cu familia
Frumos la Bran! Mi-ar placea sa ajung din nou cu familia.
Cu familia
CU PRIETENII
cu familia
Cu familia
Cu iubita
Si eu tot cu sotul
Cu iubita
Cu soțul meu
Cu sotul, fireste
Impreuna cu familia, sa strangem amintiri frumoase
Cu sefa, sa o mai imbunez
Cu colega mea de birou
Cu familia
Cu iubitul
cu prietenul
Cu iubitul meu
Cu sotul, departe de Bucuresti, e tot ce-mi doresc
In familie as petrecre la vila La Craita
ar fi o vacanta minunata impreuna cu sotul
Cu fetița si soțul.
copiii s-ar bucura mult
Cu iubita
Cu iubitul
cu sotia si copii mici
cu familia mea as merge
Cu cei mici. Adora multele.
Cu fata mea
Cu baietii mei
Cu toata familia.
Cu prietena mele.
Alături de soț și cei 2 copii!
Cu sotia
Cu sotul si fata noastra