Glam News Magazine

Unghiile lungi sunt fabuloase. Dar dacă ești o femeie activă, ele te vor încurca. La propriu. Unghiile scurte în schimb sunt practice și mai ușor de întreținut. Iar cu modelul potrivit de manichiură, ele arată la fel de stilate ca unghiile lungi. Am selectat 114 modele de manichiură pentru unghii scurte ce te vor convinge și adaug câteva sfaturi care să-ți vină în ajutor:

Hidratează

Unghiile, ca și pielea mâinilor, au nevoie de îngrijire și hidratare ca să arate bine. Așadar nu ezita să aplici creme și uleiuri care să hidrateze unghiile și din când în când să folosești tratamente adecvate care să le îmbunătățească sănătatea și rezistența.

Ai grijă de cuticule

De ele depinde ca manichiura ta să arate îngrijit. Folosește ulei de cuticule pentru a le înmuia înainte de a le împinge înapoi. Acest lucru va oferi mai multă suprafață a unghiilor și astfel vor părea mai lungi.

Alege cu atenție forma unghiilor

Optează pentru o formă care să se potrivească pentru lungimea mai scurtă a unghiilor tale și firește pentru manichiura aleasă. În general forma rotundă este cea indicată pentru unghiile scurte, dar și forma patrată poate fi de efect. Dacă ai degetele scurte si groase, forma rotundă va oferi un efect de alungire, iar pentru degetele lungi și subțiri forma pătrată va păstra echilibrul.

Cu manichiura nude mergi la sigur

Manichiura nude arată perfect pe unghiile scurte, iar vestea bună este că există atât de multe modele care au reinventat varianta ei clasică încât vei fi cucerită.

Culorile puternice arată excelent pe unghiile scurte

Când vine vorba de decorarea unghiilor, culorile precum roșu, violet, albastru și chiar negru arată excelent pe unghiile scurte. Dar atenție! O manichiură dezordonată este dureros de evidentă în cazul unghiilor scurte așa că, dacă îți faci singură manichiura,  ai grijă să remediezi rapid și curat eventualele greșeli.

Less is more

Modelul perfect nu trebuie să fie unul complicat, artistic. Uneori un model minimalist este de preferat și va avea un mai mare impact, pe principiul binecunoscut “less is more”.

Foto: Pinterest

Un comentariu

Lasă un comentariu