Trebuie să recunosc faptul că îmi place foarte mult pielea, însă nu în parfumuri. Pot putra cu succes o jachetă din piele (una de la Dior în care mă simt confortabil), dar orice altceva mi se pare cam prea mult. Pentru mine, pielea în parfum este adesea prea copleșitoare – prea uscată, prea înțepătoare, prea smoky. Dar din când în când găsesc o piele acceptabilă pe care o pot purta – OMBRÉ LEATHER, cea mai recentă creație TOM FORD, este un astfel de parfum.
Note: Cardamom, Iasomie, Piele, Patchouli, Mosc alb și Ambră
Cum miroase?
Acum, numele „OMBRÉ LEATHER” poate părea familiar și pentru că TOM FORD a lansat acest parfum în 2016, făcând parte din colecția PRIVATE BLEND. OMBRÉ LEATHER este descris ca fiind un parfum unisex. Nu știu dacă mirosul s-a schimbat de la primul parfum din PRIVATE BLEND (nu am încercat niciodată originalul), dar vă pot spune că este o piele incredibil de ușor de iubit.
OMBRÉ LEATHER se deschide proaspăt și cremos, ceea ce pare a fi o contradicție, știu. Există un efect rece, de piele întoarsă, o piele care pare de culoare albă, definind OMBRÉ LEATHER ca pe un material mult mai moale și mai calm decât pare din titlu. O notă de zmeură aduce o căldură și o culoare, în timp ce iasomia aerată de o intensitate difuză, crează o ciocnire îndrăzneață și plină de fructe și flori.
Piele în sine face parte din spectrul de lux, spre deosebire de jacheta de piele uscată și crăpată pe care o găsim în majoritatea parfumurilor. Este o piele extrem de somptuasă și cremoasă, cu doar o atingere de fum. Aceasta este o piele care te va înfășura într-o ambră soft și patchouli. OMBRÉ LEATHER este o piele perfectă din punctul meu de vedere, mai ales pentru că are echilibru prin faptul că ea ocupă un loc în spate, permițând fructelor, florilor și ambrei să strălucească. Desigur, e greu să miroși OMBRÉ LEATHER și să nu îl compari cu TUSCAN LEATHER, însă dacă le comparați unul lângă celălalt, sunt două „bestii” complet diferite. TUSCAN LEATHER este uscat și intens, pe când OMBRÉ LEATHER este opusul – frivol, mistruitor, reconfortant. Chiar imi place.
Review
Nota
8.8