În universul materialelor, bumbacul este rege și regină. Cu alte cuvinte, este cel mai bun. Versatilitatea, lejeritatea, absorbția și durabilitatea sunt doar câteva dintre calitățile care i-au câștigat statutul. Dar cum facem diferenţa între tipurile de bumbac, când cumpărăm haine 100% bumbac, dar calitatea lasă de dorit? Preţul poate fi un indiciu bun, deoarece calitatea costă, dar nu este îndotdeauna cel corect. Tot eticheta ne oferă răspunsul.
Există mai multe soiuri de bumbac, fiecare având o structură aparte, determinată de felul în care bumbacul este țesut, acest lucru conferind trăsături unice materialului. Soiurile cele mai populare sunt: catifea reiată, denim, flanel, bumbac seersucker, material de prosop (terrycloth) şi catifea.
În ceea ce privește tipurile de bumbac, în fruntea topului este cel egiptean. Are cea mai lungă fibră, ce variază între 5 şi 20 de cm, spre deosebire de bumbacul indian sau african, care au o lungime a fibrei de aproximativ 2,5 cm. Este rezistent şi nu se degradează în timp, păstrându-şi grosimea după spălari repetate.
Cel de-al doilea cel mai bun este bumbacul de 100% pima, cunoscut și sub denumirea de Supima. Numele Supima vine de la Superior Pima şi se referă la un tip de bumbac denumit după indienii Pima. Are o fibră foarte lungă şi a devenit popular în secolul 20.
Dacă o etichetă spune pur și simplu „100% bumbac” este vorba de bumbac american, o varietate mai rugoasă și mai puțin costisitoare, dar a cărei calitate se simte la atingere, în comparație cu celelalte două tipuri menționate mai sus.
Mai nou, apare pe etichete mențiunea „bumbac organic”, vânată de cumpărătorii care se feresc de efectele nocive ale bumbacului convențional pentru producerea căruia se folosesc substanțe chimice toxice. Bumbacul organic, cultivat și recoltat fără pesticide, fără exploatare umană, a devenit căutat, ca toate produsele bio sau eco. Recunoașterea calității vine din partea organismelor internaționale din domeniu: GOTS (Global Organic Textile Standards), OTA (Organic Trade Association ) și NOP ( Național Organic Programme) sunt trei dintre instituțiile care oferă certificări pentru bumbacul organic.
Cele mai mari producătoare de bumbac sunt Statele Unite ale Americii, China, India, Sudan, Brazilia, Egipt. Dintre țările europene, locul întâi este ocupat de Grecia, cu o suprafață cultivată de peste 400 000 de hectare.
