Efectul holografic pe buze a revenit în trend vara aceasta şi este glamour. De la nuanţe metalice clare şi strălucitoare, la îmbinarea a două culori cu efect ombre, buzele holografice ies în evidenţă şi te fac cu siguranţă remarcată. Poţi folosi de asemenea luciul de buze pentru un look holografic apetisant. Buzele cu gloss capătă aspect multidimensional şi devin astfel mai voluptoase.
Este firesc să-ţi doreşti strălucirea venită parcă din altă lume când te trezeşti dimineaţa pentru că te încarcă cu energie. Dar dacă alegi să dai un aspect holografic buzelor pe timpul zilei, ţine cont că ochii trebuie machiaţi cât mai natural. Şi nu face exces cu straturile ruj/luciu ca să eviţi încărcarea greoaie pentru buze şi inestetică pentru look-ul tău.
Profită de culorile magice şi nuanţele strălucitoare atât de în ton cu vara. Poţi să le porţi ca atare sau să le defineşti folosind un creion de buze în nuanţă complementară rujului/glossului. Poţi alege să străluceşti suav sau să îndrăzneşti şi să ieşi din tipare. Cu siguranţă buzele holografice se pot asorta personalităţii tale.
Un comentariu