Glam News Magazine

Am publicat recent un articol cu recomandări de destinații pentru luna august. Ca de fiecare dată când lucrez la rubrica respectivă, am avut în minte Parisul, fiind printre destinațiile mele favorite. Nu l-am inclus în listă pentru că Parisul este șarmant indiferent de perioada anului și deci o destinație pentru orice lună din an. Dar ca să te bucuri din plin de farmecul acestui oraș,  am alcătuit o listă de 10 hoteluri cu vedere la Turnul Eiffel din multitudinea de locații care oferă acest lucru. Pentru ca atunci când plănuiești o vacanță în Orașul Luminilor, să te poți bucura de cea mai râvnită priveliște dimineața, la trezire sau de cel mai romantic decor (fie el în plan îndepărtat) la cină.

Hotel Balzac

Foto: hotelbalzac.com

Este situat într-un conac renovat din secolul al XIX-lea, în care a locuit Balzac, la doar câteva minute de mers pe jos de Arcul de Triumf şi Champs-Élysées. Camerele sunt decorate luxos, în stil neoclasic și sunt dotate cu TV LCD și minibar, iar unele includ și DVD player. Accesul la internet WiFi este gratuit. Hotelul oferă parcare privată și servicii de babysitting, disponibile contra-cost. Stația de metrou George V se află la 210 metri de proprietate și oferă acces direct la Muzeul Luvru. Dacă te interesează cumpărăturile, în detrimentul artei, ai în apropiere magazinele unor branduri renumite precum Cartier, H&M, Chanel, Burberry, Louis Vuitton.

Hotel Marignan Champs-Elysées

Foto: hotelmarignanelyseesparis.com

Situat între Avenue George V și Montaigne, la 2 minute de mers pe jos de Champs-Elysées, oferă o mulțime de opțiuni pentru o cameră cu vedere la Turnul Eiffel. Hotelul Marignan este un hotel de design, oferă cazare de lux, un restaurant, un bar și o sală de cinema.   Camerele Hotelului Marignan sunt concepute pentru a arăta ca apartamente contemporane pariziene, cu mobilier de marmură și stejar. Acestea sunt echipate cu TV prin satelit HD cu ecran plat, stație de andocare iPod și baie privată. Unele camere au o terasă privată cu vedere la Turnul Eiffel, unde oaspeții se pot bucura, de asemenea, de micul dejun, de prânz sau de cină. Apropierea de Champs-Elysées implică o zonă cu facilități comerciale excelente. Poți face cumpărături de la branduri populare precum Gucci, Ralph Lauren, Chanel, Louis Vuitton.

Résidence Charles Floquet

Foto: residence-charles-floquet.fr

Este cea mai bună opțiune când vorbim despre un apartamentul parizian cu vedere la Turnul Eiffel. Este situat chiar în inima Parisului, la doar 50 m de acest turnul simbol al Franței. Oferă cazare în sistem self-catering.  Apartamentele au balcoane, tavane înalte și șeminee, sunt complet echipate pentru ca fiecare oaspete să fie total independent. Bucătăriile dispun de mașină de spălat vase, o mașină de cafea și prăjitor de pâine.  Există, de asemenea, câte o mașină de spălat și uscător de rufe în fiecare dintre apartamente. La numai 600 m se află stația de metrou Bir-Hakeim, care duce direct la Arcul de Triumf.

Hotel The Peninsula Paris

Foto: peninsula.com

Unul dintre cele mai bune hoteluri din Paris, cu vedere la Turnul Eiffel și la doar 400 m de Arcul de Triumf, The Peninsula oferă cazare  la nivel de răsfăț de lux cu spa, o piscină interioară de 22 m și un restaurant pe acoperiș cu vedere la 360° asupra Parisului și, desigur, vedere la Turnul Eiffel. Toate cele 200 de camere și apartamente sunt împodobite cu opere de artă și mobilier elegant. Ai WiFi gratuit și apeluri gratuite la distanță lungă. Băile spațioase din marmură au televizoare și facilități de baie de lux de Oscar de la Renta. Terasa Kléber este una dintre cele mai mari terase în aer liber din Paris. În prezent, restaurantul, barul și terasa de pe acoperișul hotelului servesc bucătărie franceză contemporană. Există, de asemenea, o parcare cu 57 de spații.  The Peninsula este unul dintre cele mai bune hoteluri cu vedere la Turnul Eiffel și se află la numai 1,1 km de Champs-Elysées și la 1,4 km de Turnul Eiffel. Este o alegere excelentă pentru călătorii interesați de cumpărături și mâncare.

Pullman Hotel Paris Tour Eiffel

Pullman Hotel Paris Tour Eiffel este un hotel de 4 stele situat la poalele Turnului Eiffel și al Trocadero. Poți servi masa pe terasa restaurantului, Frame, cu vedere la Turnul Eiffel.  Camerele sunt decorate într-un stil contemporan, cu vedere panoramică la Paris.  La 600 m se află stația de metrou Bir-Hakeim, oferind acces direct la Arcul de Triumf, Champs Élysées și Muzeul Louvre. Parcarea publică este disponibilă la fața locului. Serviciul de transfer „autobuz direct”, care oferă acces direct la Aeroportul Charles de Gaulle și la Aeroportul Orly este la doar 2 minute de mers pe jos de hotel.

Hyatt Regency Paris Etoile

Foto: hyatt.com

Fostul Hotel Concorde La Fayette, Hyatt Regency Paris Etoile se află printre hoteluri cu vedere la Turnul Eiffel din cameră, astfel încât să te poți bucura de el din momentul în care te trezești. Se află la 1,5 km atât de Arcul de Triumf, cât și de celebrul Champs Elysées.  Camerele de design includ fiecare un birou, TV prin cablu, aer condiționat și un seif. Toate camerele de la Hyatt Regency Paris Etoile oferă vedere la Paris. În băile private sunt oferite produse de baie de lux. Este în apropiere de Palais des Congrès și de cartierul de afaceri La Defense. Stația de metrou Porte Maillot se află la 8 minute de mers pe jos, iar cursele către aeroportul Charles de Gaulle sunt situate chiar în afara hotelului. 

Hotel Plaza Athenee Paris

Foto: hotelscombined.ae

Plaza Athene se numără printre multe hoteluri frumoase din Paris, cu camere cu vedere la Turnul Eiffel, dar cu extra lux inclus. Situat pe Bulevardul Montaigne, este un hotel de 5 stele, are un spa Dior Institute, 5 restaurante, un cocktail bar și un patinoar sezonier.  Oferă cazare elegantă, cu băi de marmură, la 5 minute de mers pe jos de Champs Elysées. Accesul WiFi este gratuit și accesul la spa este gratuit. Toate camerele sunt dotate cu TV cu ecran cu plasmă cu peste 200 de filme la cerere. Oaspeții din acest hotel pot alege dintre 80 de băuturi pentru minibar personalizat și 5 tipuri de perne pentru un somn bun. Bucătăria de la Hotel Plaza include un mic dejun american, mâncăruri gastronomice franceze, specialități japoneze și un meniu de vară. Turnul Eiffel se află la 15 minute de mers pe jos de hotel. Pentru cumpărături, în apropiere ai mărci precum Gucci, Ralph Lauren, Chanel, Louis Vuitton.

Hotel Le Walt

Foto: lewaltparis.com

Este unul dintre hotelurile de 4 stele din apropiere de Turnul Eiffel, cu balcon. Poți vedea Turnul Eiffel sclipind seara din camera. Acest hotel de design oferă Wi-Fi gratuit și opțiunea de a servi micul dejun în camera. Are o terasă cu grădină privată unde poți servi micul dejun sau doar o simplă băutură. În apropiere sunt  Champ de Mars, Grand Palais și muzee de artă.

Grenelle Paris Tour Eiffel

Foto: hotelgrenelle.com

Se află la doar 1 km de Turnul Eiffel și oferă camerele cu aer condiționat, TV cu canale prin cablu și acces gratuit la WiFi, minibar și baie privată cu articole de toaletă gratuite și uscător de păr. Micul dejun este servit zilnic, există un lounge / bar și are o recepție deschisă 24 de ore. Stația de metrou La Motte-Picquet-Grenelle se află la doar 20 de metri, oferind acces direct la Place de la Concorde și Biserica Madeleine. Este posibilă parcarea publică într-o locație din apropiere. Grenelle Paris Tour Eiffel este o alegere excelentă pentru călătorii interesați de monumente și plimbările prin oraș.

Shangri-La Hotel

Foto: shangri-la.com

Turnul Eiffel se află la doar o scurtă plimbare de acest hotel, fostă reședință a prințului Roland Bonaparte, clădire înscrisă în lista de monumente instorice franceza. Shangri-La Hotel se numără printre cele mai bune hoteluri de 5 stele din Paris cu vedere la Turnul Eiffel. Are 3 restaurante, dintre care 2 au o stea Michelin. Oferă o piscină interioară și un spa. Toate camerele au un living separat cu birou și o baie de marmură cu pardoseală încălzită, cadă separată și duș și articole de toaletă Bulgari. Piscina este situată în fostele grajduri ale lui Roland Bonaparte. Oferă fără îndoiala o experință unică. Stația de metrou Iena se află la doar 100 de metri, în timp ce prestigioasele bulevarde Montaigne și Champs-Elysées se află la distanțe de 1,1 km de proprietate.

Lasă un comentariu