Glam News Magazine

Podiumul Balenciaga a fost inundat în beznă, primele rânduri de scaune cufundate într-o „otravă neagră uleioasă”, panourile LED au aprins un cer cenușiu care treptat a devenit portocaliu arzător ca focurile iadului. Viorile de pe fundal seamănă cu ceva dintr-un film de groază, iar pe un ecran apare planeta Pământ  văzută din spațiul exterior, ca o stea neagră ce eclipsează soarele. Oare după seria de adidași urâți, Balenciaga aducea acum apocalipsa? Demna Gvasalia a râs pe tema asta în culise într-un interviu: „Nu, Blaneciaga nu aduce apocalipsa, aceasta a fost, pentru mine, într-adevăr o sărbătoare a modei, în felul meu, pe care îl iubesc.”

Este demn de remarcat faptul că după cum s-a dovedit, colecția sa – mai inventivă și mai rafinată decât de obicei – nu prea avea nicio legătură cu decorul său dramatic și distopic. Mai degrabă, a fost un colaj al tuturor lucrurilor care alcătuiesc genetica lui Gvasalia atât pe plan personal, cât și sub emblema Balenciaga, începând din copilăria sa creștin-ortodoxă din Georgia până în momentul în care s-a lăsat inspirat de Cristóbal Balenciaga. „Mi-am petrecut Crăciunul în spatele unei mașini de cusut readucându-mi aminte de lucruri din trecut”, a dezvăluit el. „Simt că trebuie să mă exprim mult mai mult și nu doar prin haine.”

Se pare că focul și „otrava” din spectacolul Balenciaga fac parte din ceea ce îl face fericit pe Gvasalia. Sunt lucruri care îl fac să creeze, la fel precum adolescenții gotici savurează cu adevărat poeziile sumbre și își canalizează totul în creație. În acest sezon, el și-a folosit imaginația pentru a crea colecția de haute couture ce o va lansa pentru Balenciaga în iulie. În ceea ce privește fetișul său pentru fotbaliști, acesta s-a manifestat în formă literală, ca personaje în colecția Balenciaga. Clericii au intrat în paltoane lungi de mănăstire care au adus pe podium și alte însemne religioase în starea de spirit apocaliptică.

„Cred că este foarte important să păstrezi aprins focul dragostei pentru vestimentație.”a spus Gvasalia despre cerul său arzător. „Trăim vremuri în care nu avem voie să ne sărutăm și să ne îmbrățișăm reciproc pe stradă, dar măcar ne putem exprima prin îmbrăcăminte. Și îmi dau seama că asta îmi place cel mai mult.”

Sursa foto: Alessandro Lucioni / Gorunway.com

Lasă un comentariu