Glam News Magazine

Orice an nou vine cu speranță și cu speranțe. Pe lângă țelurile concrete pe care le vizăm, ne propunem să fim mai buni, să mâncăm sănătos, să facem mai multă mișcare, să petrecem mai mult timp alături de ce dragi, să economisim, să ne îngrijim mai mult, să călătorim mai des, să schimbăm jobul etc. Sunt obiective care se repetă an de an și de care uităm pe parcurs, în vâltoarea existenței. Până când? Pănă la următoarea trecere dintre ani, când iar ne promitem cu ardoare că le vom respecta. Se întâmplă tuturor, dar vestea bună este că situația se poate schimba. Iată câteva sfaturi practice pentru rezoluțiile acelea care se pierd pe drum în timpul unui an.

Voi mânca mai sănătos

Este mai simplu decât crezi. 1. Nicio zi fără legume, nicio zi fără fruct. 2. Gătește de două-trei ori pe săptămână și optează pentru mâncare pe grill sau înăbușită. 3. Renunță zilnic la unul dintre dulciurile pe care pofta te împinge să le consumi. Obiceiurile alimentare se formează în timp, iar în câteva luni totl va aveni natural, fără reguli.

Voi face mai multă mișcare

Să nu mai generalizăm. Trebuie un plan concret pentru rezultate bune. Așadar alege programele de mișcare de care ai nevoie și schițează un program săptămânal. Ideal ar fi să începi fiecare zi cu câteva exerciții. Este mai ușor astfel decât să gândești programe pe termen lung. Săptămână de săptămână, lună de lună, vei aduna rezultate parțiale pentru obiectivul tău final.

Voi petrece mai mult timp de calitate alături de familie și prieteni

Nu pare a fi ceva greu de realizat, dar cu atâtea de făcut, termene și facturi de plătit, mulți sunt cei care stau alături de cei apropiați fără a petrece cu adevărat timpul alături de ei. Implică-te mai mult în a crea amintiri frumoase pentru cei dragi. Organizează întâlniri, seri de jocuri, ieșiri în oraș etc.

Voi economisi/voi acoperi credite

Pune deoparte 10%-15% din ceea ce câștigi pentru un fond de urgență. Vei aduna astfel o sumă de bani pe care să te poți baza la urgențe. Asta îți va da un sentiment de siguranță. Poți folosi bani pentru a acoperi mai rapid un credit.

Un alt truc bun pentru a econonisi este să folosești bani cash timp de, să zicem, o săptămână pe lună. Vei vedea că dacă nu poți să folosești cardul, economisești.

Voi avea mai multă grijă de mine

Pe de o parte înseamnă mai multă atenție la sănătate. Nu strică (a se citi “se recomandă”) câte un control medical. Nu strică mai mult interes în aplicarea de strategii dezvoltare personală (participarea la cursuri, citirea de cărți motivaționale ș.a.) și desigur că nu strică să călătorești mai mult – este relaxant, ajută în dezvoltarea capacităților cognitive și a creativității și ne face mai fericiti.

Voi schimba jobul

Păstrează legătura cu foștii colegi și fă-ți un program pentru a trimite emailuri legate de noi oferte de muncă. Pe de o parte este important să relaționezi pentru a crește posibilitatea de a fi recomandat, iar pe de lată parte este bine să-ți faci cunoscută disponibilitatea pentru un nou job. Dacă își dorești un alt job și nu faci nimic pentru asta, este puțin probabil să ajungă la tine vreo ofertă.

Lasă un comentariu