Tu ce-ai făcut astăzi pentru sănătatea ta? Dar ieri? Discurs pentru generația de azi
Știm cu toții că sănătatea este cea mai de preț. Mai ales când ne îmbolnăvim. Știm de altfel multe lucruri, dar oare cât la sută le folosim. Suntem zilnic asaltați de informații. Suntem învățați cum să ne clădim viitorul. Dar în tumultul prezentului uităm că fiecare decizie luată astăzi pune o cărămidă la mâine și de asemenea că astăzi este rezultatul deciziilor de ieri. Deci practic ar trebui să ne concentrăm mai mult pe ceea ce facem astăzi, decât să plănuim pentru viitor și să cumpănim mai cu atenție ziua de ieri pentru a îmbunătăți ziua de mâine. Am enunțat concluzia de la început nu pentru că în era asta a vitezei lumea nu mai acordă timp analizei și se caută soluția, ci pentru a vă atrage atenția asupra a ceea ce puteți realiza. Urmează să aflați cum.
Observ fără să vreau oamenii din jurul meu. Observ din păcate mai multă nefericire decât fericire. Şi mai observ multă boală. Încă de la vârste fragede. De ce? Răspunsul sunt convins că îl cunoaşteți. Nu, nu este vorba de stres, chiar dacă reprezintă un factor important care ne afectează sănătatea. Problema constă în dezvoltarea unui stil de viață dezechilibrat, bazat pe decizii defectuoase. Căutăm mereu vinovații în exterior, când de la noi porneşte totul.
Cele mai comune greşeli cu efect pe termen lung sunt cele de alimentație. Sunt greşeli perpetuate din străbuni, ceea ce le conferă oarecum legitimitate. De exemplu mesele bogate, în care alimentele sunt combinate după gust, nu după efectele pe care le au asupra organismului. Sunt greşeli pe care le-am preluat de la părinții şi bunicii noştri si pe care le transmitem inconştient copiilor noştri, când am putea să spunem STOP, să nu mai aşteptăm ca alții să intervină şi să ia măsuri, ci să luăm atitudine.
Nu concepem să avem viteză mai mică la internet sau lipsă semnal la telefon, dar cumpărăm mâncare de proastă calitate, fără nutrienții necesari, deficitară pe termen lung pentru sănătatea noastră. Dacă am vedea alimentația ca pe un serviciu in slujba noastră, precum internetul şi telefonia mobilă, menționate mai înainte ca exemple, am fi mai restrictivi şi mai atenți cu ce consumăm. Şi culmea este că nu trebuie să căutăm prea mult soluții. Natura ne oferă sprijin de mii de ani.Există mai multe superalimente la îndemâna oricui.
De exemplu, la captolul Fructe, goji are cea mai mare concentrație de antioxidanți, ceea ce-l face un tonic general al organismului. Merișoarele, pe lângă faptul că au un gust savuros, sunt bogate în proteine și vitamine, cu efect antioxidant, ajută în oprirea evoluției tumorilor, reducând de asemenea anemia și stresul. Smochinele sunt și ele alimente minune. Două smochine conțin nu mai puțin de 10% din doza zilnică recomandată de calciu. Mai au in compozitie vitaminele A, C, B1 si B2, magneziu, fosfor, mangan, potasiu. Poate nu ați știut, dar și caisele dehidratate au un conținut ridicat de potasiu, provitamina A (caroten), vitamine (B1, B2, PP), fosfor, fier şi fibre și pot fi consumate indiferent de anotimp.
Semințele și nucile sunt și ele aur curat pentru sănătate. Insuficient pomovate, acestea nu ar trebui să lipsească nici ele din alimentația zilnică. Poți opta pentru migdale (bogate în fibre, proteine și acizi grași Omega 3), semințe de chia (bogate în atioxidanți, fier, calciu, potasiu și fibre), caju (conțin 25% din necesarul zilnic de magneziu), quinoa (o pseudo cereală bogată în proteine și aminoacizi, ce nu conține gluten), semințele de dovleac (100 g de seminte de dovleac aduc 110% din doza zilnica recomandata de fier, 71% din doza zilnică de zinc și au zero colesterol).
V-am oferit câteva exemple simple, dar sper cu impact despre cât de ușor ne putem schimba viața în bine începând de azi, cu efecte vizibile pe termen lung. De viteza la internet sau semnalul la telefon se ocupă alții. Haideți noi să ne ocupăm de propriun sistem de funcționare a organismului și să-i dăm cele mai bune resurse de consum.
Acest articol este înscris în competiția SuperBlog