Glam News Magazine

Pentru un designer care este recunoscut pentru ținutele sale de seară prețioase, a existat foarte mult denim pe podiumul lui Brandon Maxwell – ca să nu mai vorbim de mulțimea de bărbați. Introducerea hainelor pentru bărbați și accentul pus pe look-urile de zi, au fost două surprize binevenite din partea lui Maxwell. În sezonul trecut, vorbind în culise înaintea prezentării, a afirmat faptul că avut foarte multe greutăți personale în ultima vreme. De data aceasta, în timp ce începea să creeze noua sa colecție, s-a trezit plin de recunoștință pentru „comunitatea iubitoare” care l-a „zguduit” și ajutat în perioadele grele. Așa că a decis că vrea să-și poată îmbrăca toți prietenii din comunitatea LGBT, inclusiv pe logodnicul său, care tot așteaptă de ceva vreme piese bărbătești semnate de Brandon Maxwell și pe toate femeile fidele brandului care doreau haine de zi.

Pentru doamne, îmbrăcămintea de zi a lui Maxwell a fost în mare parte pe stilul country club, cu blazere purtate cu blugi skinny și piese casual din țesături formale. „Este adevărat că femeia obișnuită are mai des nevoie de blugi decât de o rochie cu bretele.” Pentru seară, Maxwell a mers spre piesele mulate, cu o mulțime de rochii scurte cu decupaje îndrăznețe. În trecut el a tot creat rochii scurte, însă de această dată a lucrat cu țesături mai dure pe care le-a putut structura și modela prin croitoria clasică. Talentul lui în croitoria clasică s-a văzut și prin piesele bărbătești, chiar dacă a fost pentru prima oară cand a creat o colecție masculină.

În ceea ce privește spectacolul în ansamblu, Maxwell a vrut să îi sărbătorească pe oamenii pe care îi iubește și care îl iubesc, asa cum știe el mai bine, și anume prin limbajul modei. Fie că au fost îmbrăcate să meargă la o gală sau la o întâlnire la brunch, modelele lui Maxwell au arătat ca și cum ar fi întotdeauna gata pentru distracție.

Sursa foto: Getty Images

Lasă un comentariu