Glam News Magazine

Un podium vibrant de țesătură roz ce srăbătea un câmp de lavandă purpurie, iar apoi mergea în sus peste un deal, pentru a întâlni cerul strălucitor albastru Provençal. Apoi, în depărtare, o coloană de oameni începeau să apară în zare, condusă de cineva într-o jachetă de culoare albă, împodobită cu dantelă. A fost nevoie de câteva secunde pentru a realiza că frumoasa androgină era Mica Argañaraz.

Simon Porte Jacquemus sărbătorește primul deceniu ca designer cu un spectacol epic. „Am vrut să pară o pictură de David Hockney”, a spus el. „Cu o mulțime de printuri. O pictură în interiorul unui tablou, într-un câmp. Provençal!” Faptul că el are mijloacele și influența pentru a atrage o armată de participanți de pe toate continentele pentru a lua parte la o prezentare pe un câmp de lavandă, spune totul despre farmecul, dorința și puterea brandului său asupra tineretului. „Am vrut ceva sofisticat, dar în același timp, ca un cocktail din timpul verii”, a spus el în culise înaintea spectacolului. „Tot ceea ce înseamnă totul pentru mine este de aici. Vă rog, nu-mi spuneți Parizian! Sunt din sudul Franței.”

Spectacolul său s-a întâmplat să încheie sezonul european al modei pentru bărbați, dar acesta a fost un spectacol mixt a lui Jacquemus pentru primăvara 2020; el nu va participa la sezonul din septembrie pentru femei. Cui ii pasă? Aceasta este de departe cea mai bună modalitate de a îl vedea pe Jacquemus și tot ceea ce a devenit în timp – o marcă puternică, cu o multitudine de piese recognoscibile.

A fost pentru prima dată când a prezentat o colecție mixtă, iar hainele cu siguranță pot fi purtate de ambele sexe. „A fost mult mai ușor și o mare plăcere pentru întregul studio să creeăm haine fără eticheta de gen”, a spus el. „Femeile au oferit atât de multe modei pentru bărbați și invers. Dar întotdeauna fac lucruri fără să mă străduiesc prea tare.” Acesta a fost un sezon despre întoarcerea în copilărie și despre dorința de a fi mereu tânăr. Ei bine, Jacquemus nu are nevoie de artificii sau de vreo temă. Brand-ul său este unul veșnic tineresc, sexy, distractiv și optimist. Vânzările, spune el, sunt în creștere.

Sursa foto: Getty Images

Lasă un comentariu