Glam News Magazine

Sculptura lui Atlas – „omul care poartă lumea pe umeri”, așa cum a spus Miuccia Prada – era amplasată în centrul podiumului pătrat, pe care oaspeții îl priveau de la un balcon la spectacolul Prada. „Acum, noi, femeile – sau umanitatea în general – avem de a face cu o viață ceva mai ușoară”, a spus designerul. „Mie îmi place să o numesc viață glamour. Este un cuvânt pe care îl folosesc pentru ceva care te face optimist și te ridică întotdeauna. A avea o viață glam este o opțiune ce vine din interiorul fiecăruia. Așa că faceți asta în fiecare zi!” În peisajul vestimentar care o înconjoară, siluetele masculine au fost foarte mult timp sinonime cu un anumit aspect cool, sofisticat și autoritar în același timp. Chiar dacă moda feminină a început să se schimbe complet încă din anii 1980, cumva această idee a rămas înrădăcinată.

Dacă aruncăm o privire la stilul actual care se desfășoară în afara prezentărilor de modă, vedem cum toată lumea este îmbrăcată aproape constant în costume supradimensionate, cămăși și paltoane din sectoarele militare în culori de gri, bej, bleumarin, alb-negru. Vă puteți imagina cum ar putea Prada să abordeze un subiect atât de sensibil și să încerce să schimbe acel scenariu. În culise, ea a primit oaspeții purtând un tricou de cașmir bleumarin, cu o cămașă de mătase albastră, cu o abundență de coliere cu diamante în jurul gâtului și cercei masivi de perle. „Vreau să definesc feminitatea nu prin frivolitate, ci prin ceea ce este considerat „delicatețe feminină”. Faptul că societatea ne impune să renunțăm la feminitate pentru a fi femei puternice m-a îngrijorat întotdeauna. ”

Ea a ales anii ’40 ca și sursă de inspirație și s-a folosit de silueta cea mai feminină din cărțile de istorie pentru a-și face înțeles punctul de vedere. Astfel a transformat sacourile bărbătești în jachete colorate foarte feminine, fustele de tip gladiator au fost puternic înfrumusețate, iar costumul a fost reinterpretat în niște pijamale elegante de mătase. „Acesta este un mod de a spune că putem fi puternice și feminine în același timp”, a concluzionat Prada. Desigur, aceasta nu a fost în niciun caz o colecție de rochii. În dorința ei de a menține această feminitate delicată, ea a oferit clientului toate piesele de îmbrăcăminte pe care le putea visa, numai că le-au fost date strălucirea și optimismul ultra-feminismului.

Lasă un comentariu