Un foc mic, care dă căldură, prețuiește mai mult decât un foc mare, care frige, spune un proveb scoțian. Chiar dacă înțelesul acestor cuvinte poate fi interpretat, pe mine mă duce cu gândul la friptul la buzunar, că doar originea lui este scoțiană. Iar în ziua de azi confortul înseamnă și consum eficient, pentru că nu te poți bucura de casa ta când știi că te costă mai mult decât trebuie. Ca să afli în ce clasă de performanță energetică este locuința ta și cum poți să reduci costurile de întreținere, ai nevoie de un certificat energetic eliberat de auditori energetici atestați.
Ce este un certificat energetic?
Certificatul energetic este documentul care atestă performanța energetică a unei clădiri și încadrarea acesteia într-una dintre clasele de performanță energetică. Clasele variază de la G, ce presupune un consum de energie de peste 820 kWh/m2/an, către A, ce arată un consum de energie de până în 125 de kWh/m2/an. Certificatul are o valabilitate de zece ani și este obligatoriu conform Legii 153/2013 în cazul vânzării sau închirierii unui imobil sau în cazul unor lucrări majore de reabilitare. El asigură o transparență a costurilor și poate fi un instrument de negociere foarte bun.
Pentru determinarea consumului anual de energie se ia în calcul anul de construcție și materialele folosite, izolația termică a clădirii, tipul sursei de alimentare cu energie termică, tipul sistemului de iluminat, tipul tâmplăriei, amplasarea clădirii în raport cu factorii climatici, influența clădirilor învecinate, climatizare. Eliberarea certificatului se face în maxim 24 de ore.
Cum te ajută certificarea energetică?
Multora li se poate părea un moft acest document, însă are multe beneficii. Analiza efectuată de auditor energetic atestat conține informații detaliate despre instalațiile de încălzire, de climatizare sau iluminat artificial, pe baza cărora pot fi realizate lucrări de îmbunătățire care să crească clasarea energetică a imobilului și deci costuri mai reduse la întreținere. Iar în cazul în care doriți să vindeți sau să închiriați imobilul un calificativ de performanță energetică bun crește prețul. Este exact ca la electrocasnice. Produsele din clasa A sunt mai bine cotate și râvnite pe piață.
La ce riscuri te expui dacă nu ai certificat energetic?
Exista câteva riscuri importante pe care ți le asumi dacă nu ai certificat de performanță energetică pentru imobil în caz de vânzare, închiriere sau la recepția lucrărilor de construire. În primul rând, contractul de vânzare-cumpărare poate fi declarat nul în instanta. În al doilea rand, amenzile sunt costisitoare și nejustificate, în condițiile în care prețul pentru eliberarea unui certificat energetic pleacă de la 130 lei.
Performanța energetică contribuie la un climat optim de locuit, asigurând că un foc mic oferă căldura necesară pentru un confort ridicat și arătând astfel o altă însemnătate, într-un substrat mai profund, a proverbului de la care am plecat: acțiunile mici, dar cumpătate, bine gândite, valorează mai mult decât cele impulsive și epatante. Iar timpul este cel care confirmă.
Acest articol este înscris încompetiție SuperBlog
Un comentariu