Glam News Magazine

Oficial toamna și-a intrat în drepturi și probabil că ați început să vă îmbogățiți garderoba vestimentară cu noi culori de sezon și piese vestimentare în trend. Cel mai probabil ați achiziționat și produse de machiaj cu formule mai bogate și nuanțe la modă. Așa cum mențineți actualizată garderoba, ar trebui să schimbați și parfumurile pentru a profita la maximum de experiența oferită de acestea atunci când nopțile devin tot mai lungi, iar vremea tot mai rece. Toamna este cea mai bună perioadă a anului pentru lansările de parfumuri noi, iar NOTINO România ne-a pregătit o grămadă de surprize! Fie că sunteți în căutarea unei noi semnături parfumate pentru a ieși în evidență în noul sezon, fie că deja pregătiți lista de cadouri pentru Crăciun (niciodată nu este prea devreme), vă veți simți ca un copil într-un magazin de dulciuri luna aceasta pe site-ul NOTINO. Veți găsi compoziții îndrăznețe, cremoase și voluptoase, unele dintre cele mai mari case de parfumuri valorificând caracterul mai profund al toamnei. Iată câteva dintre lansările cheie care vă vor încânta chiar de la prima pulverizare …

Gucci Flora Gorgeous Jasmine

Gorgeous Jasmine este un parfum floral contemporan cu o fuziune de flori albe în inimă. Iasomia superbă se deschide cu o explozie strălucitoare de citrice care înconjoară nota florală titulară. Bergamota este una dulce care se îmbina extrem de plăcut cu mandarina. Este o aromă florală ușor verde, plină de condimente proaspete. Inima devine mai curată, aproape are o calitate moscată. Iasomia este cu siguranță dominantă pe tot parcursul purtării. Parfumul este foarte cremos – o iasomie moale, scăldată în magnolie, astfel încât efectul general nu este unul amețitor pe care îl pot avea unele parfumuri cu iasomie. Gorgeous Jasmine este bogat și luxos iar esența de mandarină îi dă un suflu de citrice care leagă frumos întreaga compoziție. Vei iubi parfumul dacă îți plac florile albe care se stabilesc cu o impresie discretă luxuriantă pe piele – nu îți va plăcea dacă preferi ceva greu și declarativ. M-am gândit că poate vizează tineretul (Miley Cyrus fiind ambasadorul acestui parfum – imaginează-ți surpriza mea când am aflat că are 29 de ani!), dar, să fiu sincer, prima mea impresie nu a fost că parfumul ar targeta o anume vârstă, deci cu siguranță poate fi purtat de toată lumea.

Alien Goddess Intense

Pentru mulți fani ai parfumului Thierry Mugler, Mugler Alien Goddess este parfumul suprem verii. La un an de la lansare, a fost amplificat cu Thierry Mugler Alien Goddess Intense, un nou parfum care mi-a cucerit complet simțurile iubitoare de flori.

Alien Goddess Intense este similar cu Alien Goddess, dar cu o personalitate îndrăzneață, puternică și mai puțin cocos (deși acea notă delicioasă este încă acolo, din fericire). Deschizându-se cu un val de bergamotă citrică ce este deopotrivă acidulată și strălucitoare, parfumul Alien Goddess Intense primește un plus dulce datorită notei cremoase și delicioase de nucă de cocos – nu este la fel de proeminentă ca în Alien Goddess original, dar lasă totuși o notă cremoasă delicioasă. Inima prezintă acordul central de iasomie, căruia i se alătură o nouă fațetă răcoritoare de ceai de iasomie, rezultând o aromă care pulsează cu tonuri florale albe, mătăsoase, care domină până când baza se încălzește la suprafață. Vanilia, benzoina și cașmeranul formează o bază bogată și senzuală, care are o profunzime caldă, lemnoasă, iar datorită cașmeranului aroma este opulentă și înălțătoare. Un parfum perfect pentru o toamnă răcoroasă!

Fame Paco Rabanne

 

Noul parfum Fame Paco Rabanne reprezintă însăși esența feminității. Contemporană, conectată și ultra-creativă, această nouă viziune asupra feminității are mai multe fațete, la fel ca brandul și istoria sa.
Sticla, un adevărat obiect al dorinței, surprinde prin design-ul îndrăzneț care reia odele emblematice ale casei Paco Rabanne, mereu excentrice și glamour. Fame strălucește sub blițurile fotografilor și se pregătește să devină un parfum iconic Paco Rabanne.
Parfumierii Dora Baghriche, Marie Salamagne, Alberto Morillas și Fabrice Pellegrin și-au combinat talentul de neegalat pentru a proiecta această aromă  hiper feminină și avangardistă.
Această nouă și îndrăzneață viziune asupra feminității este sporită de o serie de ingrediente care sunt în proporție de 90% de origine naturală, eco-responsabile, și obținute folosind tehnologii de ultimă oră.
Parfumul Fame marchează întâlnirea dintre un mango bogat și suculent, o iasomie delicată și aerisită completată de o tămâie cremoasă și senzuală care provoacă dependență.
Plin de contraste și senzualitate, acest parfum exaltă caracterul liber și exuberant al femeii Paco Rabanne.

Lasă un comentariu