Glam News Magazine

La fel ca și arta, si moda are istoria ei, și nimic nu este mai rău decât un accesoriu demodat! Dar în condițiile în care moda se schimbă după o zi pe alta, oare merită să mai investim în piese de lux? Depinde! Când vine vorba de genți, marile case de modă au creat piese de toate dimensiunile, formele și materialele, însă doar unele dintre ele vor rămâne veșnic în trend. Așadar care sunt gențile în care mai merită să investim în 2021 pentru a le putea purta o viață?

1. Hermès Kelly

Proiectată în 1930, la un secol după ce Hermès s-a impus pe piață ca și producător de șa și hamuri, această geantă în formă de trapez care are doar “o clapă” decupată și un mâner, a fost numită Kelly Bag în 1956. Grace Kelly, vedeta de la Hollywood, care a devenit prințesă, a purtat geanta Hermès pentru a-și ascunde sarcina. Faimoasa fotografie a făcut repede înconjurul lumii. Datorită producției limitate și a versiunii sale din piele, prețul mediu pentru acest model a crescut de patru ori în doisprezece ani. Prețul acesteia poate varia în funcție de starea sa, tipul de piele, culoarea (unele nuanțe nu mai pot fi găsite), anul producției și dimensiunea. Prețurile pornesc de la 10.000 euro.

2. Chanel Timeless 2.55

În anul 1982, modelul 2.55 Mademoiselle Chanel a fost reinterpretat de către Karl Lagerfeld și așa s-a născut o geantă atemporală. Un moștenitor demn al primei genți Chanel, această geantă atemporală, așa cum sugerează și numele său, are toate elementele identității Chanel: piele matlasată, lanț împletit cu piele și decorată cu logo-ul deja celebru. Interesul publicului pentru această geantă a dus la creșterea valorii sale de patru ori în decursul a zece ani. Prețurile pornesc de la 4.200 euro.

3. Constance by Hermès

Mai mică și mai practică, geanta Constance este renumită pentru mânerul transformabil, care îi permite să fie purtată pe umăr sau tip poștaș. Are un caracter versatil, linii rotunde atemporale și cataramă „H”. Geanta a înregistrat o creștere spectaculoasă a cererii în ultimii doisprezece ani. Valoarea sa a crescut de zece ori între 2006 și 2018, cu o accelerare serioasă în 2012. Prețul său record a fost atins în decembrie 2015, odată cu vânzarea unei genți din piele de crocodil pentru 40.118 de euro.

4. Lada pentru călătorie Louis Vuitton

Create din lemn și adesea asociate cuferelor de comori, lăzile pentru călătorie exprimau bunăstarea călătorilor. Pe parcursul secolului XX, au devenit o parte esențială a călătoriilor cu trenul, cu barca, avionul sau cu mașina și au fost create în toate dimensiunile și formele posibile. Aceste obiecte legendare au fost foarte căutate de colecționari și iubitorii de obiecte rare. Dincolo de calitatea lor decorativă incontestabilă, aceste piese excepționale reprezintă o investiție reală în ziua de astăzi. Fiind din ce în ce mai rare, datorită vârstei lor și dificultății de a găsi piese în stare bună, prețurile lor au crescut constant de-a lungul anilor. Achiziționarea unei lăzi este garanția unei investiții bune, fie că optați pentru modelele clasice monogramate cu finisaje din piele sau stiluri mai neobișnuite, precum Malle Secretaire. Prețurile pornesc de la 13.400 euro.

5. Hermès Birkin

La fel de funcțională pe cât este de șic, la fel cum credea Jane, geanta Birkin este o bijuterie din piele. Este disponibilă în peste cincizeci de culori și într-o serie de țesături rare și exotice. Prețul său mediu a crescut cu de 2,2 ori între 2006 și 2018 pentru modelele din piele. Valoarea sa s-a stabilizat în ultimii doi ani, excluzând piesele rare și edițiile limitate. Prețurile pornesc de la 11.500 euro.

Un comentariu

Lasă un comentariu