Glam News Magazine

Când am început să colecționez parfumuri și dacă ai citit articolele mele în mod regulat, vei ști că sunt cu adevărat înnebunit după parfum; îmi plăceau parfumurile mai ciudate. Pentru ca un parfum să-mi păstreze interesul, trebuia să fie altfel – diferit de ceea ce mai mirosisem înainte, dar și diferit de ceea ce purtau toți ceilalți.

Acea perioadă îmi place să o numesc perioada de „snobism parfumat” și este una prin care mulți dintre noi trecem. Vedeți, când descoperim ceva nou, mai ales un magazin plin de mirosuri care mai de care mai îmbietoare, este greu să nu fi prins de entuziasmul de a purta branduri de care nu a mai auzit nimeni.

Dar acum? Ei bine, acum, parfumul pentru mine trebuie să miroase bine mai presus de orice. Îmi plac în continuare parfumurile ciudate și excentrice, dar pot aprecia atât o nișă inovatoare, avangardistă, cât și cea mai simplă Apă de colonie. Așadar pentru acest articol am ales trei parfumuri de pe NOTINO România, altele noi, altele vechi, pe care îmi place să le port la fel de liberal ca și colonia, pentru a-mi aduce un aer de rafinament și prospețime. Puteți încerca unul sau le puteți încerca pe toate, deoarece pe NOTINO brandurile selectate au o reducere de până 25% până la data de 13.09.2020 așa că puteți experimenta în voie!

 

1. Juliette Has a Gun Gentlewoman 

Juliette Has a Gun Gentlewoman

Să începem cu ceva nou și interesant. Gentlewoman este înlocuitorul perfect al apei de colonie. Inspirat de coloniile masculine, acest parfum îndrăzneț de la Juliette Has a Gun se joacă cu ideea de androginie luând ceva asociat cu bărbații – clasicul eau de colonia – și răsucindu-l astfel încât liniile dintre masculin și feminim se estompează frumos.

În Gentlewoman, notele de neroli și floare de portocal sunt vedetele. Ele devin pudrate și feminine, în timp ce notele de levănțică și cumarină le aduc pe teritoriul masculin. Moscul face ca liniile dintre genuri să fie foarte difuze. Este o colonie? Este un fougere? Este pentru bărbați sau este pentru femei? Conteaza? Sfatul meu: nu încercați să-l definiți, ci doar să vă bucurați de plimbare și de faptul că toată lumea se va întreba ce purtați.

2. Calvin Klein CK One 

 

Calvin Klein CK OneCe mai poate spune cineva despre CK One și nu s-a spus deja? Mii de oameni au vorbit deja despre modul în care Calvin Klein a introdus parfumurile unisex pe hartă (nu a fost primul, dar a fost primul care a reușit cu adevărat să stârnească controverse). Au vorbit, de asemenea, despre modul inovator în care au fost utilizate materialele sintetice pentru a crea un nou tip de colonie – o colonie care nu mirosea natural și, cu siguranță, s-a vorbit despre cum acesta a fost cel mai popular miros al anilor ’90.

Deci da, ce mai este de spus despre CK One? Doar că este minunat și toată lumea ar trebui să aibă o sticlă… cred.

3. Yves Saint Laurent Jazz 

YSL jazz

Am început călătoria noastră subversivă cu ceva nou și interesant, așa că este logic să se încheie cu ceva clasic, dar la fel de interesant: Jazz de la YSL. Ador Jazz, și pentru mine, este mirosul bărbaților care se îngrijesc și au acest stil franțuzesc. Ei sunt tipii care nu trebuie să încerce din greu pentru a arăta bine – le iese pur și simplu.

Jazz a fost lansat în 1988 și, deși poate a avut mulți contemporani, a trecut cu brio testul timpului. Este în esență un fougere proaspăt cu note de citrice încântătoare. Îmi place Jazz, pentru că se simte oarecum fără efort – nu trebuie să spună o glumă bună pentru a fi plăcut. La fel ca muzica din care își ia numele, YSL Jazz nu se va demoda niciodată.

Lasă un comentariu