Glam News Magazine

Nu există nimic la fel ca un spectacol Saint Laurent care să te facă să te simți ca și cum ai fi într-un documentar de modă. Ținută în Place de Varsovie, cu vedere la Turnul Eiffel, trebuie să îți croiești drum printre vânzători ambulanți și sute de spectatori pentru a intra în același timp cu Kate Moss, Amber Valletta, Catherine Deneuve și Charlotte Gainsbourg. Dacă nu ar fi fost prezenți și prietenii de pe Instagram, totul ar putea fi o scenă din anii ’90. Aceasta este desigur deceniul formativ al lui Anthony Vaccarello; cel puțin prima parte a acestuia, atunci când a fost cultivat fetișul său pentru supermodele cu picioare lungi, ce poartă pantaloni scurți. Inima lui trebuie să fi bătut foarte tare atunci când Naomi Campbell a închis prezentarea într-un smoching negru, decorul fiind luminat doar de către turnul Eiffel.

„Mi-am dorit foarte mult să-i aduc un omagiu lui Le Smoking ca să pot spune: Aceasta este casa tuxedo-ului. Dacă aveți nevoie de un tuxedo, trebuie să veniți la Saint Laurent, deoarece dacă este achiziționat din altă parte, reprezintă un fals”, a spus Vaccarello. „Așa că, pentru început, ideea a fost acel final.” Fidel tradiției, el și-a încheiat show-ul cu un segment de haine de seară, de data aceasta centrat pe Le Smoking.

„Am vrut să aduc ceva mai greu, precum broderii grele, culori grele, auriu greu. Am vrut cu adevărat să dau o altă formă anotimpului cald.” Dar acest lucru nu a transformat totul într-o colecție tematică. Scăldată în luminile podiumului lucios, colecția în mare parte neagră a lui Vaccarello nu a reprezentat o încercare de a crea ceva avangardist sau reinventiv. Totul a fost un exercițiu al garderobei esențiale, executat în modul clasic Saint Laurent.

Plină de pantaloni scurți, majoritatea colecției lui Vaccarello părea să fie în asentimentul designerilor care vor să creeze îmbrăcaminte atemporală pentru a salva planeta. Așa cum se poate observa și din alegerea distribuției care a inclus femei precum Freja Beha Erichsen, Stella Tennant, Liya Kebede și, bineînțeles, Campbell, atemporalitatea a fost la ea acasă!

Sursa foto: Getty Images

Un comentariu

Lasă un comentariu