Glam News Magazine

După ce s-au bucurat de un mare succes la public, atât cel naţional, cât şi internaţional în cadrul finalei Eurovision România 2018, unde au participat cu piesa “Mirror”, rockerii rebeli de la ECHOES sunt puşi pe fapte mari. În prezent lucrează la primul lor material muzical, ce va împleti piese de factură pop, rock, alternative, album care se va numi “Vibrate” şi care este preconizat a fi lansat în vara acestui an. Mai mult, băieţii vor pleca în curând şi într-un turneu de promovare, ce se va derula în câteva oraşe din ţară şi din străinătate, astfel încât ei, cât şi muzica lor să fie cât mai aproape de prieteni.

Trupa Echoes a luat fiinţă în anul 2018 de la ideea unui pariu între muzică şi suflet, cu două săptămâni înaintea Selecţiei Naţionale Eurovision România. Băieţii au ajuns până în finală, iar anul acesta au fost din nou selectaţi în semifinala acestei competiţii, cu piesa “High heels on”. Trupa este formată din:

Liviu ElekesPian/clape și voce

Fiul compozitorului și realizatorului de la “Radio România Actualităţi” Mihai Elekes, studios al mai multor instrumente muzicale, printre care vioară, percuţie şi pian.  În paralel este un experimentat şi apreciat regizor muzical, cu discuri realizate atât în ţară, cât şi în străinătate.

 Dănăilă Claudiu (Dante) – Voce

Câştigător al multor concursuri muzicale, cunoscut pentru colaborările sale naţionale şi internaţionale, cu  nume precum Steven Banerjee (producator “Madonna”), MisterZ (ex Luky Man Project), Randi, Tony Ray, Sammo Severioano, The Band, Claudiu a reuşit să cucerească lumea muzicală, obţinând în numai trei luni, în 12 ţări, locul 1 în topurile Radio- TV.

 Cătălin FotinChitară bass și voce

Este cunoscut pentru colaborările cu diverse trupe din Coreea de Sud, America şi fost membru al trupei Krypton, timp de şapte ani.

George Trif  ( TRIF ) – Chitară

S-a remarcat prin colaborările sale cu diferiţi artişti pop naţionali şi internaţionali, printre care Arilena Ara, INNA, Raluka, Elena Gheorghe, Mark Stam, Irina Rimes, Ana Baniciu, Nicoleta Nucă, Alexandra Stan, Liviu Teodorescu, Mira, Andi Banicã, Vescan, Karmen, Keo, Minelli, Mario Fresh, Vanotek, Marfar.

Zmau Nicolae Laurențiu (Zmau) – Tobe

Absolvent al studiilor de master în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, secţia „jazz şi culturi muzicale pop”, participant la Workshop-uri cu: Bruce Cox, Derrek Phillips, Michael Grinner, Ralph Peterson, Owen Hart şi posesor al unei experienţe profesionale impresionante alături de muzicieni precum: Mircea Tiberian, Pedro Negrescu, Marius Pop, Garbis Dedeian, Capriel Dedeian, Nicolas Simion,  Marius Vernescu, Puiu Pascu, Sorin Terinte, Anca Parghel, Aura  Urziceanu, Sistem, Loredana, Emanuel, Platonic Band (Emisiunea Taverna), Trupa Emisiunii „Dansez Pentru Tine”, Analia Selis Band, Ştefan Bănică Jr. Band, Vama Veche, Horia Brenciu, Connect R, Smiley.

“Noi nu avem fani…Noi avem prieteni!”

Puteţi urmări trupa Echoes pe paginile oficiale:

Website:    echoesvibes.com

Facebook:  facebook.com/echoes.official.music/

Instagram: instagram.com/echoes.official/

 

Lasă un comentariu