Lumea parfumurilor ne oferă o varietate foarte bogată de mirosuri. Putem găsi parfumuri inspirate din literatură sau parfumuri ce evocă fluidele corporale… Fiind un fan masiv al parfumului, în mod evident, le apreciez pe toate. Totuși, atunci cănd îmi aleg un parfum, nu mă intersează dacă ma emoționează sau cât de inovator este (deși acestea sunt lucruri importante la care să mă gândesc în contextul potrivit), nu, principalul meu gând atunci când miros un parfum este: „Miros bine?”, urmat la scurt timp de „aș vrea să îl port?”. Este chiar atât de simplu, și uneori îmi doresc ceva care pur și simplu să miroase bine.
Jimmy Choo este un brand de parfumuri mainstream, ceea ce înseamnă că încearcă să se adreseze unui public foarte larg. Așadar, nu este surprinzător faptul că parfumurile lor sunt ușor de purtat, accesibile și sunt în conformitate cu tendințele moderne. Urban Hero este cel mai recent parfum masculin al casei. Este un parfum extrem de ușor de purtat, fiind o reinterpretare a clasicului fougere. Urban Hero este un parfum palpitant, contrastant, care trece de la o prospețime accentuată la o notă de fum, printr-o transformare energizantă.
Note:
Vârf: lămâie, caviar, piper negru
Inimă: lemn de trandafir, vetiver
Bază: ambră, piele
Cum miroase?
Urban Hero se deschide cu amalgam de note marine. Se simte instantaneu foarte fresh, cu note de lămâie, care împreună cu piperul negru se reunesc pentru a crea un flux argintiu care te duce cu gândul la structurile masive metalice. Acesta este un parfum creat pentru oraș – pentru spațiile urbane în care materialele moderne reflectă spiritul energetic al vieții în 2019.
Lucrurile se încălzesc cu timpul. Lemnul de trandafir, despre care s-ar putea să fii surprins că nu are nicio legătură cu trandafirii, aduce un caracter bogat, dulce, care încălzește intens compoziția. Vetiverul adaugă o calitate revigorantă, verde, care evocă fougerele clasice. În bază, ambra se împletește cu pielea neagră pentru a crea un nor de fum metalic ce se varsă ușor prin parfum. Miroase la fel de bine precum sună!
Urban Hero este primul parfum Jimmy Choo pe care l-am mirosit și m-am gândit „vreau să port așa ceva”. Îmi place foarte mult cum se folosește de notele clasice și le transformă într-un cadru modern, creând o estetică urbană, industrială, coerentă atât în parfum, cât și în sticlă. Urban Hero este blând și elegant, dar este, de asemenea, și ușor de purtat. Acesta nu este un parfum pentru cravata neagră; este un miros pentru viața de zi cu zi.
Review
Nota
7.8