De trei sezoane de când este la Burberry, laitmotivul lui Riccardo Tisci pentru brandul britanic se manifestă prin ideea hibridizării. Nu doar în hainele pe care le creează, cum ar fi corsetele integrate cu rochii sau blazere cu paltoane, ci la nivelul general al strategiei sale atotcuprinzătoare pentru casă. De data aceasta, nu și-a împărțit prezentarea în segmente de vârstă, clasă sau coduri vestimentare ca în sezoanele anterioare, în schimb a hibridizat hainele luxuriante cu cele casual și formale.
A decis să nu se mai orienteze către piață, fapt care l-a ajutat pe Tisci să își exprime adorația pentru stilul victorian într-un mod mai clar. „Sunt obsedat de vremurile victoriene. Am fost pe tot parcursul carierei mele. Au fost vremuri de evoluție în Marea Britanie în multe privințe și au avut o estetică deosebită. Coincidența este că Thomas Burberry și-a deschis compania în perioada victoriană, așa că am început să lucrez în jurul acelei perioade. Am vrut să fac o reinterpretare modernă a stilului victorian, așa că am luat cele mai dramatice forme și le-am transformat în ceea ce își doresc astăzi femeile și bărbații.”
Tisci și-a exprimat „fetișul” victorian prin intermediul mânecilor, încorporând elementele de epocă în forme și decoruri sculpturale. Apoi, dantela victoriană a folosit-o pentru rochii ce ne amintesc de arhivele Burberry. Monocrome, gri și kaki au fost culorile folosite de Tisci pentru cea mai mare parte a spectacolului, cu numeroase variante de croitorie tonală, de la îmbrăcăminte modernă la costume cu fustă scurtă și crăpătură la spate.
Pentru bărbați, tricourile de rugby supradimensionate purtate cu pantaloni scurți raiați care au fost semnătura lui încă din perioada de la Givenchy au fost reinterpretate cu dantelă albă. Alături de Virgil Abloh la Louis Vuitton și Kim Jones la Dior, Tisci mută cultura Burberry către un nou tip de masculinitate.
„Mă bucur că am început să mă simt mai confortabil aici. Trăiesc în Londra și înțeleg traiul londonez”, a spus el, făcând o comparație înte sezonul trecut și cel de acum. „Este o muncă importantă. Când am ajuns acum două sezoane, am vrut să o iau încet, deoarece este foarte important să înțelegem care este stilul britanic. Este un stil cu foarte multă istorie și pentru a-l interpreta într-un mod modern, trebuie să fii foarte minuțios. Trench-ul va fi pentru totdeauna o semnătură a casei, dar lumea se schimbă și oamenii vor să se îmbrace diferit. Nu contează din ce țară provin hainele. Această globalizare a stilului înseamnă o abordare diferită a modei în zilele noastre. ”