Cine spune că tunsoarea pixie este lipsită de feminitate, senzualitate şi glam se înşeală amarnic. O demonstrează multe fotomodele şi vedete de la Hollywood, începând cu Audrey Hepburn şi Jean Seberg în anii ’50, până la Katy Perry şi Cara Delevigne care deşi şi-au tăiat scurt părul arată atât de bine încât te fac să te gândeşti, dacă nu chiar să-ţi doreşti o schimbare de look în această direcţie. Am selectat 20 de exemple în acest sens care te vor convinge că tunsoarea pixie poate exprima atât feminitate, cât şi glamour.
Winona Ryder a optat pentru o tunsoare pixie clasică ce rămâne o imagine emblematică pentru acest tip de coafură.
Victoria Beckham este o apariţie glam indiferent de coafură, aşa că tunsoarea pixie este cea care iese în avantaj.
Actrița Rowan Blanchard și-a dezvăluit noua tunsoare pixie la Globurile de Aur 2019, unde a purtat o rochie Marc Jacobs, cercei statement și un ruj roșu, o combinație perfectă pentru un look glam.
Actrţa Robin Wright adaugă coafurii seninătatea elegantă pe care o câştigi cu experienţa.
Natalie Portman a reuşit un look glam cu aer romantic adorabil.
Pixie-ul glam purtat de Linda Evangelista arată atât de natural încât demonstrează cât de simplu poţi arăta sofisticat.
Kristen Stewart a redefinit tunsoarea pixie cu buclele sale rotunde.
Coafura pixie stratificată a Keirei Knightley are un aer glamour şi cool în acelaşi timp, o combinaţie atrăgătoare fără nicio îndoială.
Katy Perry a trecut de la bob la pixie asmietric, după care şi-a tuns părul şi mai drastic. Indiferent de lungimea firului de păr ea ştie să-l facă să arate glam.
Anne Hathaway şi al său pixie bine îngrijit au întors privirile pe covorul roşu.
Pixie-ul lui Kate Moss este deja legendar şi nu mai e nevoie de niciun comentariu.
Kate Hudson a optat pentru un pixie scurt pe care îl înfățișează cu feminitate și încredere în sine.
Actriţa Jennifer Lawrence a optat pentru o tunsoare pixie care îi dă un aer strălucitor şi mai fresh.
Jean Seburg este una dintre imaginile glamului clasic hollywoodian cu tunsoarea sa pixie care îi încadrează perfect faţa.
Şi tunsoarea pixie a lui Halle Berry a atras toate privirile admirative. Este firesc, i se potriveşte de minune.
Emma Watson a afişat pe covorul roşu un pixie cuminte în ton cu aerul ei nevinovat.
Emilia Clarke, starul din Game of Thrones, și-a tuns părul pentru a marca finalul producției HBO.
Coafura pixie a lui Charlize Theron are o eleganţă discretă pe care nu ai cum să n-o admiri.
Fotomodelul Cara Delevigne demonstrează de asemenea că tunsoarea pixie este și feminină, și glam, în ciuda caracterului punk al acestei variante de coafură.
Modelul Amber Valletta întruchipează cu tunsoarea ei scurtă şi cărare pe o parte stilil glamour clasic hollywoodian.
Foto: Getty Images