Glam News Magazine

Din momentul în care Stefani Joanne Angelina Germanotta s-a lansat pe piață cu un deceniu în urmă, era evident că artista cunoscută sub numele de Lady Gaga a fost perfectă pentru o reședință în Las Vegas. Această profeție a fost împlinită când la vârsta de 32 de ani a debutat, vineri, 28 decembrie, la Teatrul MGM din Las Vegas, Nevada, spectacolul „Enigma”.

Cu „Little Monsters” așteptând intrarea pe scenă, Gaga a ales să apară în fața mulțimii coborând din tavan într-un costum de oglindă, cu orga în mână, interpretând primul ei mare hit din 2008,”Just Dance”, arătând tuturor de ce actrița din „A Star Is Born” își merită locul în ierarhia culturii pop. Au urmat interpretări ale pieselor „Poker Face” și „LoveGame”, pe o scenă futuristă, înconjurată de dansatori în costume metalice.

„Enigma” este o producție teatrală completă, cu o temă importantă pentru Lady Gaga, care încearcă să-și găsească vocea interioară într-o narațiune care este inspirată din „Wizard of Oz” și  „Ghost in the Shell”, deoarece Gaga a interacționat cu o formă de viață artificială cunoscută sub numele de „Enigma”, proiectată pe ecrane supradimensionate. „Enigma” este destul de familiară fanilor ei, deoarece pare să fie o versiune actualizată a personajului „PetGa” care a fost folosit pentru promovarea albumului ARTPOP în anul 2013.

După o scurtă interacțiune cu „Enigma”, Gaga a continuat cu hiturile „The Fame”, „Applause”, „Paparazzi”, „Judas” și „Government Hooker” în timp ce le spunea fanilor într-un limbaj explicit (“Get the f–k up! Get up and f––g dance!”). Apoi a condus un robot gigantic în timp ce cânta „Scheiße”, a zburat peste mulțime pentru „Paparazzi” și a cântat la un pian cu aripi metalice pentru „Million Reasons”.

Iar costumele (oh, costumele!) Au fost unice. A lucrat cu vechiul ei colaborator de modă, Nicola Formichetti și sora ei Natali Germanotta, care și-au unit forțele și au dat naștere unui număr impresionant de ținute creative – de la culori florescente și piele până la un costum cu LED-uri și un overall nude, l-ar fi făcut pe mândru pe David Bowie. Că tot am adus vorba de Bowie, coverul lui Gaga al piesei „I’m Afraid of Americans” a fost magnific și extrem de potrivit pentru acest spectacol.

Călătoria lui Lady Gaga pentru a-și găsi vocea interioară, a luat sfârșit în spatele pianului, când, pentru prima oară a interpretat live piesa „Shallow” de pe coloana sonoră a filmului „A Star Is Born”. „Foarte mult timp m-am simțit atât de neînțeleasă pentru modul în care m-am îmbrăcat, am vorbit, pentru atitudinea mea”, a spus ea, îmbrăcată doar într-un tricou oversized. „Lumea a crezut că sunt superficială. Sunt atât de mândră că am ajuns atât de departe, dar adevărul este că datorită vouă am renăscut”, a spus fanilor.

După încheierea primelor spectacole din seria de 26 destinate rezidenței din Las Vegas, este evident că Gaga se simte mai mult decât confortabil pe scena Vegasului, unde mulți dintre cei mai cunoscuți cântăreți nu au făcut față. Pur și simplu, s-a născut să facă asta.

Set List:

Just Dance
Poker Face
LoveGame
Dance in the Dark
Beautiful, Dirty, Rich
Telephone
Applause
Paparazzi
Aura
Scheiße
Judas
Government Hooker
I’m Afraid of Americans
The Edge of Glory
Alejandro
Million Reasons
Yoü and I
Bad Romance
Born This Way
Shallow

Sursa foto: pinterest

Lasă un comentariu