50 de dormitoare matrimoniale destinate răsfățului propriu
Când spui „răsfăț” în locuința proprie, te gândești automat la un pat spațios, confortabil, cu așternuturi din materiale placute la atingere, în care să te cufunzi în relaxare în orice moment al zilei dorești. Este un spațiu al intimității, dar și al exclusivității, un spațiu de evadare ce dă valoare camerei. De aceea amenajarea unui dormitor matrimonial este foarte importantă, chiar și dacă locuiești singur/ă. Un dormitor matrimonial poate fi un refugiu binemeritat, chiar și numai pentru finalul de zi, după un program aglomerat, dacă nu un răsfăț după bunul plac. Pentru inspirație, am pregătit 50 de imagini cu dormitoare matrimoniale luxoase și câteva sfaturi utile în amenajarea lor.
1. Achiziționează un pat modern și confortabil
Patul este piesa cheie într-un dormitor matrimonial. Trebuie să arate bine, dar și să fie confortabil. Alege unul cu design modern, suficient de spațios, cu o saltea perfectă și lenjerii de pat de calitate. Adaugă perne, pentru a spori ideea de confort.
2. Optează pentru un design minimalist
După cum se poate observa vizualizând galeria foto cu dormitoate matrimoniale de mai sus, mobilierul trebuie să fie unul minimalist. În afară de pat mai pot fi incluse noptiere, scaune/fotolii, bancheta pat, eventual o măsuță și o comodă. E mai mult decât suficient. Concentrează-te pe calitatea obiectelor, nu pe cantitatea lor.
3. Cât mai mult spațiu, cât mai multă lumină
Dormitoarele matrimoniale presupun spațiu. Spațiul în sine, amenajat minimalizt, crează ideea de lux. Iar în această ecuație, lumina este și ea o variabilă importantă. Dacă nu dispui de lumină naturală la discreție, folosește corpuri de iluminat care să completeze sau să suplinească.
4. Folosește tablouri
Alege un tablou mare, expresiv sau câteva tablouri mici, în ton cu stilul în care este amenajat dormitorul. Ele vor adăuga personalitate camerei.
5. Adaugă un covor
În zona patului este recomandat să pui un covor astfel încât să nu simți podeaua/parchetul rece când te dai jos din pat. Iar ca design interior, nici nu are rost să mai dezvoltăm. Se observă ușor impactul vizual în imaginile cu dormitoae matrimoniale de mai sus.
6. Include o oglindă
Lăsând deoparte rolul ei funcțional, oglinda este un obiect util în crearea de spațiu și amplificarea luminii în amenajarea unei încăperi. De mari dimensiuni, o oglindă aduce o notă de lux într-o cameră, devenind un element de bifat la capitolul amenajare dormitoare matrimoniale.
Foto: Pinterest
Un comentariu