David C. Suits – cadouri cu stil pentru bărbații ce au grijă de imaginea lor
Să faci un cadou special unui bărbat poate fi o misiune foarte grea pentru că opțiunile nu sunt atât de numeroase ca în cazul cadourilor pentru femei. Suntem convinși că ați trecut prin această încercare. Din fericire însă există soluții la îndemâna oricui, iar atelierul de creație vestimentară Suits by David C. vine cu o ofertă atractivă în acest sens.
Specialiștii atelierului realizează costume, cămăși, pantofi și accesorii de lux personalizate la comandă în sistem Made-to-Measure, folosind materiale de calitate și o exigență prețioasă în ceea ce privește conduita vestimentară. Atelierul răspunde astfel cerințelor clienților care caută calitate și doresc o apariție impecabilă. De asemenea oferă posibilitatea achiziționării unor vouchere ce pot fi cadoul ideal pentru un bărbat care știe că vestimentația și accesoriile îl reprezintă, înainte de toate, în fața celorlalți. Așadar dacă nu știi cum să-ți impresionezi partenerul, tatăl, fratele, prietenul, colegul, îl poți surpinde cu un asemenea răsfaț personalizat, pentru că vestimentația este cartea de vizită a unui bărbat, după cum consideră David Ciocodeică, General Manager și Style Advisor al Suits by David C.
Avantajele produselor și serviciilor Suits by David C.
Atelierul de costume la comandă Suits by David C., cu sediul în București, pe Calea Dorobanți, nr. 56, Sector 1, se evidențiază pe piața de profil prin câteva atuuri imbatabile, ce devin câștiguri sigure pentru clienți.
- materiale de calitate – atelierul folosește materiale fine de la mari case de modă din lume: Vitale Barberis, Holland and Sherry, Cerruti, Carnet şi Cantarelli. Calitatea produselor a adus companiei, la doar un an de la înființare, premierea în cadrul galei Top 100 de designeri în moda masculină 2019, alături de marii competitori din România.
- consultanță vestimentară specializată gratuită – echipa Suits By David C. este formată din tineri cu viziune, cunoștințe și experiență în domeniu, care au fost apreciate nu numai pin premii, dar și prin colaborări importante cu diverși coloși din industria de media (PRO TV Plus, Kanal D, Televiziunea Antreprenorilor din România).
- serviciu de măsurători la birou – o idee prin care atelierul se adaptează perfect cerințelor actuale și vine în întâmpinarea nevoilor clienților cu program încărcat, care pot să-și rezerve astfel o întâlnire cu specialiștii Suits by David C. fără a-și perturba prea mult activitatea
- experienţa custom made – este ceva unic și special pentru că este personalizată. Produsul final este menit să reflecte personalitatea clientului și să-i pună în valoare atuurile fizionomice. Experiența custom made face posibil un astfel de rezultat.
- raport calitate-preț foarte bun – în final, este ceea ce contează și recomandă o companie pe piața de profil și o poziționează cât mai sus ca și afacere (deși încă la început de drum, cu o cifră de afaceri de aproape 80.000 euro, Suits by David C. se situează între firmele de top din România).
Vouchere cadou pentru bărbații importanți din viata ta
Pe lângă ofertele obișnute care se gasesc pe site-ul www.suitsbydavidc.com și pe pagina de facebook a atelierului, de Sărbători echipa Suits By David C. a pregătit o serie de vouchere cadou, care să răspundă la cererea existentă pe piață. Fie că persoana la care te gândești se pregătește pentru o ceremonie sau petrecere selectă sau are în agendă evenimente de business la care vestimentația joacă un rol cheie, serviciile și produsele David C. Suits vor fi un cadou apreciat. Voucherele acoperă trei categorii esențiale de produse: costum la comandă – 2500 RON, cămaşă la comandă – 450 RON, pantofi la comandă – 600 RON și pot fi comandate, ca și celelalte pachete, pe site sau direct la numărul de telefon: 0738 615 294.