CONCURS 10 Zile de Crăciun. Ziua 3: Teleferic Grand Hotel – Trăiește legenda Poienei Brașov!
A fost odată ca niciodată un frumos hotel de munte, la poalele muntelui Postăvaru. Oferind priveliști și confort de invidiat, era o destinație atractivă și a ajuns rapid între primele preferințe ale turiștilor români și străini care căutau un loc pentru deconectare. Aici oaspeții se bucurau de munte în orice anotimp și erau răsfățați cu mâncăruri și vinuri alese. El se numea Teleferic, iar istoria sa a început în 1970 și a strâns pagini memorabile până în 1992 când din păcate a fost închis. Povestea sa nu avea însă să se încheie, urmând să fie rescrisă și mai glorios.
După 20 de ani, datorită nostalgiei şi pasiunii unui om entuziast, hotelul a reînviat ca hotel de lux, multiplu premiat la nivel internațional. Renovarea vechii clădiri a început la finalul lui 2012, iar construcţia propriu zisă, în vara anului 2013. Această renovare a implicat şi multe consolidări, intervenţii structurale, reconstrucţia şarpantelor şi recompartimentări ale camerelor, toate pentru a aduce hotelul la cele mai noi standarde. După o aventură de doi ani şi trei luni, hotelul a renăscut ca Teleferic Grand Hotel.
Stilul clasic montan este îmbinat cu cel modern și îmbunătățit cu servicii orientate către client într-un concept potrivit pentru o stațiune montană de secol XXI, dar care își menține în același timp izul de legendă. „Totul este la superlativ” scriu turiștii în review-uri și după o experință aici ți se pare puțin spus. O atmosferă elegantă, dar primitoare, atenție deosebită pentru igienă și dotări moderne pentru confortul oaspeților sunt elemente principale în descrierea hotelului. Voi enumera 6 argumente puternice pentru care să faceți o rezervare, fără să le numerotez, pentru că fiecare poate fi în numărul 1 pe listă.
Locație perfectă
Situat la baza pârtiei principale din Poiana Brașov, hotelul oferă locația perfectă pentru iubitorii sporturilor de iarnă și desigur pentru iubitorii de munte, indiferent de anotimp. Doar 50 de metri sunt de parcurs până la teleschi. Amplasarea este excelentă dacă ne gândim și la faptul că hotelul se află la 12 km de orașul Brașov, la 12 km distanță de Cetatea Râșnov și la 25 km de Castelul Bran. Cu dimineți vibrante, după-amieze energice și seri relaxante, Teleferic Grand Hotel este punctul 0 al bunei-dispoziții indiferent că alegeți un sejur cu persoana iubită, cu familia sau cu prietenii.
Servicii de înaltă calitate
Teleferic Grand Hotel dispune de un total de 127 de camere şi apartamente premium, cu WIFI gratuit, TV cu ecran plat, aer condiționat, minibar, seif şi zonă de relaxare. Cele mai multe unități de cazare au de asemenea balcon. Oaspeții au acces gratuit la centrul spa, care include o piscină interioară, cadă cu hidromasaj în aer liber, o zonă de fitness şi 3 tipuri de saune: umedă, uscată şi cu infraroșu. Pentru a completa programul de relaxare hotelul dispune de sală de jocuri. Copiii sunt și ei răsfățați cu activități și ateliere într-un spațiu de joacă dedicat în interior sau la locul de joacă exterior, iar atunci când copiii se distrează, părinții se relaxează și mai mult. Și revenind la iubitorii sporturilor de iarnă, dacă vă numărați printre ei veți fi bucuroși să aflați că hotelul are școală de schi şi centru de închiriere echipamente de schi şi snowboard, cu uscător de clăpari și depozit pentru echipament de schi la care oaspeții pot apela gratuit.
Cât privește mâncarea, și ea se aliniază standardelor ridicate. Hotelul are 2 restaurante: – restaurantul 4 Seasons – care răsfață clienții cu mâncăruri românești și internaționale și restaurantul Gourmet – care servește preparate rafinate. Ambele restaurante au terasă cu vedere la munții înconjurători. Există de asemenea un bar après-schi.
Personal profesionist și serviabil
Totul este la superlativ și de aceea nu putem trece cu vederea profesionalismul echipei hotelului. Personalul de aici a câștigat o reputație imbatabilă atât din punct de vedere al serviciilor prestate, cât și al modului de relaționare cu oaspeții, acest aspect cântărind semnificativ în decizia turiștilor de a reveni la Teleferic Grand Hotel. Amabili și zâmbitori, angajații hotelului nu numai că se asigură ca totul să fie conform normelor în vigoare, dar îi fac pe toți să se simtă bineveniți.
Atmosferă elegantă și primitoare
Clasic și modern în același timp, hotelul oferă o experiență de neuitat oaspeșilor. Mobilierul elegant, decorațiunile și lambriul din lemn vechi de peste 80 de ani, folosit la placarea pereţilor, paturile confortabile se împletesc cu dotări moderne pentru a face șederea cât mai plăcută. Modernizarea a fost gândită astfel încât să ofere tot confortul necesar şi să creeze o atmosferă intimă şi armonioasă, propice pentru deconectare.
Casa Uțu
Dacă ați crezut că ați aflat totul despre oferta Teleferic Grand Hotel, veți fi surprinși să descoperiți că include și o locație pentru petreceri private sau de tip barbecue, pur și simplu uluitoare. Casa Uţu este o casă tradiţională românească, datând de la începutul sec XX, din regiunea Bistriţa, destinată evenimentelor speciale. Împreună cu preparatele culinare tradiţionale și muzica adecvată, Casa Uţu este locul perfect pentru o aniversare de neuitat în mijlocul naturii captivante.
Distincțiile primite
Teleferic Grand Hotel este o locație care merită fără îndioală și nu o spunem numai noi și cei care îi trec pragul. Calitătea construcției hotelului și nivelul ridicat al serviciilor oferite turiștilor i-au adus numeroase premii în acești doar 5 ani de la deschidere. Distincțiile primite reprezintă o recunoaștere oficială a eforturilor și profesionalismul echipei de aici.
ROMANIAN TOP HOTEL AWARDS :
2016 Winner, Best Investment of the Year;
2017 Winner, 4 Stars Leisure Hotel of the Year;
2018 Winner, 4 Stars Leisure Hotel of the Year;
2019 Winner, 4 Stars Leisure Hotel of the Year.
INTERNATIONAL HOSPITALITY AWARDS :
2017 Winner – Best Resort Hotel – East Europe;
2019 Winner – Best Ski Hotel – Central and East of Europe.
ROMANIAN HOSPITALITY AWARDS:
2018 Cel mai bun Hotel – Locul III;
2019 Cel mai bun Hotel – Locul I;
2020 Cel mai bun Hotel – Locul I.
CONCURS:
Glam News Magazine vă oferă și în acest an „10 zile de Crăciun”. În perioada 15-24 Decembrie fiecare zi vine cu un nou concurs. Astăzi, sponsorii noștri de la Teleferic Grand Hotel oferă în dar un premiu format din două nopți de cazare într-o perioadă la alegere, în funcție de disponibilitatea sponsorului (Se stabilește de câștigător telefonic începând cu 15 martie 2021). Tot ce trebuie să faceți este să ne răspundeți în secțiunea de comentarii la întrebarea:
La ce categorie a câștigat Teleferic Grand Hotel Locul 1 în cadrul galei ROMANIAN HOSPITALITY AWARDS în anul 2020?
Atenție: valabilitatea concursului este de 24 de ore. Vor fi validate numai comentariile lăsate în data de 17.12.2020 interval orar 00:00 – 23:59. Câștigătorul va fi anunțat prin email, cât și AICI. Regulamentul poate fi consultat AICI. Mult succes!
Later edit: Răspuns corect: Cel mai bun Hotel!
CONCURS 10 Zile de Crăciun. Ziua 2: Ai grijă de tine cu Triodeluxe Cosmetics
Pe aceeași temă
509 comentarii
Comentariile sunt dezactivate
Cel mai bun hotel
Cel mai bun hotel
Cel mai bun hotel. Bravo! Tineti-o tot asa!
Cel mai bun hotel
cel mai bun hotel
Cel mai bun hotel
Cel mai bun hotel
Cel mai bun hotel. Merita!
Cel mai bun hotel
au castigat pentru cel mai bun hotel
cel mai bun hotel! 😀
Categoria cel mai bun hotel
Categoria Cel mai bun hotel.
cel mai bun hotel
Premiul pentru cel mai bun hotel
cel mai bun hotel
cel mai bun hotel
Categoria cel mai bun hotel
Categoria „Cel mai bun hotel”
Cel mai bun hotel
Cel mai bun hotel
Cel mai bun hotel
cel mai bun hotel
Cel mai bun hotel
Pentru cel mai bun hotel! Arata superb!
cel mai bun hotel! :X
Cel mai bun hotel
Cel mai bun hotel
cel mai bun hotel
Categoria cel mai bun hotel
CEL MAI BUN HOTEL
Cel mai bun hotel
Cel mai bun hotel <3
Cel mai bun hotel din romania
pentru cel mai bun hotel
Categoria cel mai bun hotel
Categoria cel mai bun hotel
In 2020 hotel Teleferic a castigat premiul pentru cel mai bun hotel
Categoria cel mai bun hotel
A castigat premiul pentru cel mai bun hotel
Cel mai bun hotel
Categoria cel mai bun hotel din 2020
Categoria cel mai bun hotel din România!!!
Categoria cel mai bun hotel🎉
pentru cel mai bun hotel
pentru cel mai bun hotel
Categoria cel mai bun hotel
cel mai bun hotel
Categoria cel mai bun hotel
Cel mai bun Hotel