5 elemente esențiale pentru ca holul de la intrare să fie unul primitor
Dacă eșți ca mine, îți dorești ca oaspeții să se simtă cât mai bine la tine acasă. Iar amenajarea interioară joacă un rol important în acest sens. Livingul nu este singurul loc care trebuie înfrumusețat. Fiecare colț al casei tale trebuie să fie bine amenajat, iar prima zonă de care trebuie să ai grijă este holul de la intrare, pentru că este prima cu care oaspeții întră în contact. Înainte ca oaspeții tăi să intre în sufragerie sau în alte camere, aceștia vor păși în holul de la intrare, astfel că acesta trebuie să fie cât mai primitor. Reține că totul din casă vorbește despre ce fel de oameni trăiesc în acolo. Începe cu o impresie bună încă de la intrare și iată cum!
Un iluminat bun
Cel mai bun mod de a pune în valoare un spațiu este un iluminat bun. Nu mă refer la lumina obișnuită pe care o folosim. Trebuie să fie ceva frumos și atractiv precum candelabre sau lumini pandantive. O variantă și mai eficientă este combinarea diferitelor tipuri de lumini pentru un aspect mai interesant și mă gândesc inclusiv la un lampadar sau spoturi LED.
Un loc confortabil pentru șezut
Fă-ți oaspeții să se simtă bine primiți încă de la intrare prin adăugarea unui loc pentru sezut. Cel mai potrivit ar fi o banchetă care să se încadreze în designul mobilierului sau tabureți pentru că sunt ușor manevrabili. Dacă spațiul îți permite, poți folosi firește scaune.
O oglindă generoasă
Oglinzile pot face minuni pentru interior, iar asta este valabil și pentru holul de la intrare. Atrage lumina naturală și deschide chiar și o intrare întunecată. Oglinzile pot adăuga, de asemenea, spațiu suplimentar. Dar asigură-te că se potrivește cu dimensiunea holului și alege un cadru în acord cu stilul de design interior ales.
Pereți atrăgători
Spune nu pereților plictisitori de la intrare. Sunt atâtea moduri pentru a adăuga stil încât nu ai nicio scuză. Poți vopsi, folosi tapet și decora în numeroase feluri. De asemeena poți crea un perete de accent care va face holul de la intrare foarte interesant. Dacă nu, și un simplu tablou bine ales are puterea de a transforma admirativ încăperea.
Decorațiuni
Pentru a înfrumuseța spațiul și a-l face cât mai primitor, poți adăuga în holul de la intrare obiecte decorative precum lumânări/un suport de lumânări, coșuri, ghivece, vaze, fotografii. Ele vor personaliza încăperea și vor amplifica atmosfera de “acasă”.