Glam News Magazine

Poate ți se pare septembrie destul de îndepărtat sau pur și simplu nu vrei să renunți nici măcar în gând la vară, dar din păcate trece cu pași repezi și este bine să te orientezi la haine pe care să le porți și în prima lună de toamnă. Este o necesitate practică pentru cumpărături inteligente în timpul verii. O astfel de investiție te va ajuta să faci mai ușor trecerea către următorul sezon, și financiar, și psihologic. Așadar iată câteva modele de rochii ce nu numai că vor arăta fabuloase în lunile iulie și august, dar vor continua să te pună în valoare la început de toamnă.

Rochia maxi cu print floral

Nu știu ce crede lumea, dar printul floral nu este rezervat doar sezonului cald. Rochia maxi cu print floral poate fi purtată fără griji și în septembrie cu o pereche de ghete scurte, așa că te poți bucura și după trecerea verii de ea.

Rochia cămasă cu cordon/curea

Este una dintre cele mai practice rochii și vestea bună este că, asortată cu ghete și geacă de blugi, rezistă între outfit-urile de la început de toamnă. Te vei simți confortabil și în trend.

Rochia boho chic

Știu că îți dorești să te simți lejer. Stilul boho este în primul rând un stil de viață. Exprimă relaxare și liberatate. Rochii vaporoase, cu motive etnice sau imprimeuri geometrice te fac sa te simți liberă, dar chic ăn același timp. În plus merg foarte bine toamna cu cizme până la glezne, veste sau geci de piele sau jeans. Rochia boho chic este o investiție bună și vei vedea asta în septembrie.

Rochia maxi evazată uni

Dacă nu te identifici cu stilul boho, rochia maxi evazată simplă este perfectă pentru tine. Îți permite să te simți feminină și să te miști în voie în același timp. Poți adăuga o geacă sau un blazer când temperaturile de afară scad.

Lasă un comentariu