După ce s-a terminat prezentarea, Miuccia Prada a zâmbit: „Îmbătrânesc, așa că pot da sfaturi.” În acest sezon, parcă ar fi meditat la acele gânduri. „Cel mai important sfat pe care pot să-l ofer oricărui tânăr este să se gândescă la ceea ce dorește să facă în viață și să dea valoare muncii sale”, a spus Prada. „Dacă îți faci treaba cu grijă și știi exact ceea ce ai de făcut, deja ești pe calea cea bună.” Diligența și asiduitatea despre care vorbea au fost transpuse într-o colecție complexă. Prezentată într-o sală ce arăta ca un amfiteatru, cu o statuie ecvestră în centrul unui podium care la prima vederea părea construit foarte haotic, colecția a transmis un sentiment imperial contemporan.
În viziunea doamnei Prada, bărbatul contemporan poartă cămăși formale și jachete supradimensionate, paltoane lungi și cizme până la genunchi. Miuccia a menționat că s-a inspirat din Mișcarea Artistică Vieneză din anul 1897, lucru evident în colecția ei, de la monumentalismul decorului la acea siluetă ecvestră și în printurile care au apărut pe cămăși.
„Singurul lucru care mă calmează și mă relaxează este să dau valoare muncii și lucrurilor care contează în viața mea. La fel ca în perioada Mișcării Artistice din Viena, creativitatea și munca trebuie să se dezvolte împreună”, a reflectat Prada, folosind subiectul sustenabilității ca exemplu al modului în care încearcă să introducă lent, dar sigur, soluții mai durabile. „Toată lumea vorbește despre sustenabilitate. De fiecare dată când fac ceva, toată lumea întreabă: „Este sustenabil?” Este incredibil cum într-un an a devenit un lucru normal, așa că sunt foarte optimistă în acest moment. ”
Cu o sută de ani în urmă, bărbații purtau uniforme care erau folosite și în meseriile non-militare, care te făceau să îndrepți spatele, să acționezi mai formal și să-ți amintească de scopul tău în viață. Dacă interpretarea contemporană a lui Prada va face ca tinerii din Generația Z să fie harnici, vă vom dezvălui curând.