Având ca și coloană sonoră piesele cântate de Prodigy, iar unele modele au avut părul decolorat și făcut țepi, acest spectacol a fost un tribut adus lui Keith Flint, care a murit în luna martie a acestui an. Versace a spus: „Am dedicat această colecție vechiului meu prieten. Am colaborat împreună ultima oară când a cântat la Milano”. Asta a fost în 2004, când Flint a spus jurnaliștilor că „Milano miroase a sex și a moarte. Îmi place să aduc puțină urâțenie frumuseții.” Acestea sunt vremuri mai sobre la Casa Versace, însă avantajul este că ne prezintă în continuare haine foarte bune.
Piesa centrală a spectacolului de pe Via Gesu a fost o mașină sport neagră, plină cu flori, realizată de către Andy Dixon, colaborator la Versace. Aceasta a fost în concordanță cu printurile sport, tricoturile și materiale Lurex cu șnur, care au fost prezentate la sfârșitul colecției. Donatella a spus: „când un băiat devine bărbat, primul lucru pe care îl vrea este o mașină”. Însă tema prezentării ne aduce aminte și de Gianni Versace, care la vârsta de 19 ani a convins-o pe Donatella care avea 11 ani, să-și vopsească părul blond pentru prima oară (și a rămas așa pentru totdeauna), înainte să se strecoare la un concert Patty Pravo într-o mașină furată de la părinții lor – care s-a stricat și n-a mai fost găsită niciodată.
Această rebeliune a fost reflectată în jachetele supradimensionate și cele biker – uneori purtate peste costume – care și-au făcut apariția la începutul spectacolului. Silueta clasică Versace a fost strecurată printr-o serie de jachete cu logo Versace și în pantaloni de mătase dinspre sfârșitul colecției. Un alt touch clasic Versace a fost reprezentat de printurile baroque și tricoturile din Lurex. În privința pantalonilor, a existat o senzualitate distractivă și provocatoare dată atât cu ajutorul printurilor negre și leopard, cât și cu cele florale.
Sursa foto: getty images