Glam News Magazine

Karl obișnuia să îmi spună „la petite fille triste „,” își aminti Silvia Venturini Fendi într-o scenă emoțională în backstage-ul prezentării Fendi, ultima proiectată de către Karl Lagerfeld, pe care l-a întâlnit pentru prima dată când avea patru ani. „Acum nu este momentul să fiu tristă”, a adăugat ea, amintindu-și cum împreună cu Lagerfeld vizualizau toate ținutele înainte de a intra pe podium și se minuna de semnăturile pe care Karl le-a inclus în ADN-ul mărcii încă de când s-a întâlnit cu cele cinci surori Fendi, inclusiv cu mama lor, Venturini Fendi, Anna, la Roma, în 1965. Aceste „semnături” includ gulerele Edwardian rigide și înalte pe care Lagerfeld însuși le purta și cusăturile geometrice pe care le-a folosit în fiecare sezon.

De data aceasta, acele cusături au definit o linie puternică și ascuțită a umerilor sau paltoanelor croite în A. De asemenea a existat un joc de straturi și transluciditate care includeau piele perforată cu laserul. Logo-ul dublu F interconectat (numit „Karligraphy”), pe care Lagerfeld l-a inventat în 1981, a fost reinventat cu litere scrise de mână.

Blănurile, o categorie pe care Lagerfeld a redefinit-o cu imaginația sa, ca un element de modă contemporan pentru Fendi, a inclus o geacă galbenă cu buzunare şi guler supradimensionate, un palton negru cu un efect uimitor al frunzelor de palmier Art Deco, cu o silueta a anilor ’40, un trenchcoat perforat și o superbă blană de nurcă.

Michel Gaubert, colaboratorul muzical de ani de zile a lui Karl, a pus spectacolul într-o coloană sonoră biografică ce a început cu Lou Reed și „Small Town” al lui John Cale, o superbă odă pentru Andy Warhol, apoi a continuat cu “Sono Triste” și a încheiat cu „Heroes” al lui David Bowie, care parcă vorbește despre viața lui Lagerfeld de la copilăria sa din Hamburg până la poziția sa de designer recunoscut și respectat pe plan internațional. O poziție de la care nu s-a gândit niciodată să se retragă, o poziție pentru care munca a început cu șapte decenii în urmă, ca asistent al couturierului Pierre Balmain.

În săptămânile dinaintea morții sale, Venturini Fendi își amintește cum Karl era încă foarte dedicat muncii sale: „Trebuie să lucrez la colecțiile mele”. În timpul probelor, el întrerupea politicos croitorii, explicând că hainele din fața lui nu erau exact ca și schițele lui – „Îmi pare rău”, spuse el, „dar aici trebuie sa vină cu un milimetru mai jos. . .“

În timp ce Gigi Hadid a încheiat spectacolul în rochia ei galbenă, mulțimea s-a ridicat în picioare – exact la timp pentru un clip scurt al lui Karl Lagerfeld, care a fost rugat de regizorul Loic Prigent să schițeze ținuta pe care a purtat-o în ziua în care a ajuns la Roma să lucreze pentru Fendi. Lagerfeld, desigur, și-a adus aminte perfect și schița fără efort, așa cu a schițat mii și mii de piese uimitoare de îmbrăcăminte. În acest caz, o fedora de la Cerruti pentru a-și acoperi părul lung, o jachetă Norfolk din tweed englezesc galben și roșu, o cravată Lavalliere, pantaloni franțuzești knickerbockers și ochelari întunecați.

În culise, colaboratorii vechi ai lui Lagerfeld și modelele ale căror cariere le-a modelat, erau în lacrimi. „Mă simt atât de norocoasă pentru faptul ca l-am întâlnit și am ajuns să fac parte din prezentările lui”, a spus Bella Hadid, care, ca multe alte fete, a trebuit să-și țină sub control emoțiile pe podium. După vizionarea clipului, Venturini Fendi, a mulțumit echipei și a repetat cuvintele pe care Lagerfeld le spunea după fiecare colecție: „Și acum, următoarea colecție!”

Sursa foto: pinterest

Lasă un comentariu