Glam News Magazine

Unele locuri sunt de descoperit. Altele sunt ca să te descoperi. Pentru Slovenia sunt valabile ambele variante. Într-un tărâm de poveste îţi sunt încercate şi calităţile, dar şi abilităţile. Slovenia reuşeşte să-ţi scoată la suprafaţă bucuria simplă de a explora pe de o parte natura şi, pe de altă parte, de a asculta poveştile zidurilor vechi.

Slovenia înseamnă întinderi verzi, ca de basm. Pare că nimic nu deranjează liniștea dictată de natura, iar această liniste te curăța pe interior de poluarea stresului de zi cu zi, de la oraș. Să admiri peisajele nu este decât o parte a monedei. Poți să o întorci și să alegi relaxarea activă. Poți face drumeții, călărie, ciclism montan, alpinism, schi sau să zbori cu parapanta. Munții Alpi te așteaptă cu brațele deschise.

Dacă în schimb nu ești un om al muntelui, apele de smarald îți oferă alternative inedite. Poți alege o plimbare cu barca pe cont propriu sau cu barca Pletna, un tip de ambarcațiune specifică locului, care se mișcă folosind forța întregului corp pe două vâsle. Tehnica aparține localnicilor care te poartă lesne pe ape limpezi. Și mai inedită este placa pe care poți pluti de unul singur, dar în picioare. Ca să-ți încerci mai mult puterile poți alege să faci rafting.

Frumusețea naturii se înfățișează în Slovenia și prin cele peste 300 de cascade, care mai de care spectaculoase și peșteri vaste, cu pasaje chiar și de peste 20 km, chiar dacă nu în întregime accesibile vizitatorilor. O atracție aparte este trenul subteran care permite un traseu de 4km în pestera Postojna, una dintre cele mai cunoscute din această țară.

Nu trebuie ratată biserica de pe insula naturală din lacul Bled. Legenda spune că oricine sună de trei ori clopotul bisericii (și crede în Dumnezeu) își poate pune o dorință și această dorință îi va fi îndeplinită. Biserica este un punct de inters pentru cuplurile care vor să-și unească destinele și au nevoie de o locație de poveste. Tradiția impune ca mirele să-și poarte aleasa în brațe până în vârf, urcând cele 99 de trepte (se spune ca a 100 treapta este în apă), ceea ce testează forța/bărbația viitorului soț.

slovenia

Fără a stărui în a menționa obiective turistice, pe care le găsești prezentate pe orice site de turism, amintim de castele medievale impunătoare ale Sloveniei dintre care Bled, Predjama, Ptuj.

Zidurile clădirilor din orașele vechi spun de asemenea povestești de secole, pe care le citești dintr-o privire. Ele păstrează peste timp influente ale mai multor culturii cu care slovenii au intrat în contact vrând-nevrând (popoare vecine sau imperii acaparatoare) și te fac să stăruiești cu acea privire pe detalii arhitecturale.

Acestea sunt numai câteva dintre atuurile pe care Slovenia le afișează pentru turiști. Poveste și aventura la fiecare pas, am putea concluziona. Și totul la preț convenabil, comparativ cu alte destinații din Europa. Insuficient promovată, ca de altfel multe dintre țările est-europene, Slovenia merită să fie descoperită pe îndelete.

slovenia

foto: Pinterest

Lasă un comentariu