Istoria pantofilor stiletto

De la debutul tocurilor de 10 cm create de Ferragamo și purtate de Marilyn Monroe în anii 1950, până la celebra talpă roșie a lui Christian Louboutin, obsesia lui Carrie Bradshaw pentru Manolo Blahnik și tocurile extreme ale lui Alexander McQueen – stiletto de astăzi reprezintă, probabil, simbolul femeii sub formă de toc înalt.

Încălțămintea înaltă a însemnat în mod tradițional nobilimea, puterea și bogăția. Femeile venețiene, cu bani, au purtat chopine în secolul al XVI-lea pentru a nu atinge fustele de noroi; soldații care luptau călare în Asia de vest în sec al XVII-lea purtau tocuri pentru a-și ține picioarele în șa, iar în secolul al XVIII-lea, regele francez Ludovic al XIV-lea a purtat tocuri roșii ca simbol al autorității sale. Tocurile au fost purtate de toți, indiferent de sex, până la sfârșitul secolului 18, când moda a început să fie asociată cu delicatețea feminină.

Tocurile și pantofii cu platformă au fost purtați încă de la greci, dar stiletto subțire este o invenție din secolul XX. Numit după un cuțit italian cu o lamă subțire, tocul a fost proiectat în anii ’50, când au fost aplicate noi tehnici inventate pentru transportatorii de aeronave la construcția pantofilor. Folosirea aluminiului și a turnării prin topirea metalului și plasticului a făcut posibilă alungirea și ridicarea tocurilor la noi înălțimi. Cheia a fost găsirea unei modalități de susținere a arcului piciorului, eliminarea presiunii de pe vârfuri și călcâie, astfel permițând pantofului să se miște odată cu corpul.

Stiletto-urile variază de obicei de la unu la cinci centimetri, dar trebuie ca tocul să fie mai subțire la vârf decât la bază. Designerii Salvatore Ferragamo, Roger Vivier și André Perugia au fost cu toții creditați ca inventatori ai tocului stiletto, undeva între 1948 și 1954.

În anii 1950, stiletto-urile de 10 cm ale lui Ferragamo, purtate de Marilyn Monroe, i-au permis să fie mult mai elegantă și seducătoare decât era deja, iar în anii ’60, acest pantof era prima alegere a majorității femeilor. Cu toate acestea, anii ’70 au adus cu sine o contracultură care a respins stiletto-ul, descriindu-l ca fiind incomod și împiedicând mișcarea. Însă, odată cu apariția hainelor elegante în anii ’80, stiletto a devenit simbolul femeilor puternice, care aveau un loc de muncă.

În anii ’90 pantoful stiletto deja câștigase o reputație de instrument puternic de seducție. Structura pantofului alungește picioarele și forțează pieptul să iasă înainte, accentuând curbele corpului feminin. Dacă tocul este prea înalt, limitează mobilitatea, forțându-i pe cei care îl poartă să facă pași mai mici. Fotograful Helmet Newton și artista Allen Jones au explorat teme despre sexualitatea feminină și putere lor în reprezentările femeilor care poartă stiletto. Travestiții folosesc, de asemenea, stiletto ca o modalitate de a amplifica și sărbători ideea de feminitate.

Stiletto-ul a cunoscut cel mai mare succes la începutul anilor 2000, datorită personajului principal din Sex and the City, Carrie Bradshaw care este obsedată de pantofii ei Manolo Blahniks, Mr. Big cerând-o în căsătorie pe Carrie cu o pereche de Blahnik albaștrii.

Astăzi, pantofii stiletto reușesc să mai fie în centrul atenției numai când sunt duși la extrem. Pantofii Armadillo înalți de 30 cm din colecția de primăvară / vară a lui Alexander McQueen se numără printre cele mai notabile creații ale designerului, ei facând parte din colecția de pantofi a lui Lady Gaga și Daphne Guinness – care au remarcat atât confortul improbabil al pantofului, cât și instabilitatea sa.

Totuși stiletto-ul rămâne cel mai purtat pantof de pe podiumuri și o semnătură pentru designeri precum Jimmy Choo, Oscar de la Renta și Christian Louboutin – care este deja celebru pentru talpa sa roșie, adăugată în 1993, acum un detaliu definitoriu pentru marcă. În timp ce tocul s-ar putea să fi refractat idei despre sexualitate și feminitate de-a lungul istoriei, este clar că acum a ajuns să reprezinte latura ludică a modei.