Glam News Magazine

Plăcinta cu dovleac este sau ar trebui să fie vedeta sezonului! Dacă dovleacul nu se numără printre ingredientele uzuale pentru desert la noi, în acest anotimp, după ce veți încerca rețeta de mai jos, îl veți adăuga negreșit. Este rețeta perfectă – o crustă aurie subțire, umplută cu cremă de dovleac aromată, completată cu frișcă delicioasă de vanilie. Este pur și simplu desertul perfect pentru toamnă. Trebuie neapărat să o încercați!

Ingrediente pentru o tavă rotundă cu diametrul de 22 cm:

Crusta:

  • 150 g făină
  • 100 g unt rece tăiat cuburi
  • 40 g zahăr pudră
  • 2 g sare
  • 5 ml extract de vnilie
  • 1 gălbnuș
  • 1-2 lingurițe de apă dacă este necesat

Umplutura de dovleac:

  • 1 ou
  • 1 galbenuș
  • 80 g zahăr brun
  • 2 g sare
  • 5 g scorțișoară
  • 5 g ghimbir răzuit
  • un praf de nucșoară
  • 3 g cardamom
  • 300 g piure de dovleac
  • 100 ml. lapte
  • 150 ml frișcă pentru gătit

Frișca de vanilie:

  • 250 ml. frișcă lichidă
  • 30 g zahăr pudră
  • 15 ml extract de vanilie

Instrucțiuni:

Crusta:

  1. Preîncălzim cuptorul la 170 °C.
  2. Într-un procesor de alimente amestecăm făina, untul zahărul pudră, vanilia și sarea.
  3. Adăugăm gălbenușul și amestecăm până ce aluatul capătă o textură nisipoasă. Dacă aluatul este foarte uscat, adăugăm puțină apă.
  4. Transferăm aluatul pe masa de lucru peste care am presărat făină și formăm un disc din aluat.
  5. Aluatul îl învelim în folie de plastic și îl dăm la frigider pentru o oră.
  6. Pe suprafața presărată cu făină, rulăm aluatul până ce are o grosime de aprox. 3-4 mm și îl punem în tavă.
  7. Înțepăm aluatul cu furculița și îl dăm la congelator pentru o oră.
  8. După o oră, acoperim aluatul cu hârtie de copt, apoi umplem tava cu orez sau boabe de fasole.
  9. Dăm crusta la cuptor pentru 12-14 minute. Înlăturăm orezul sau boabele de fasole împreună cu hârtia de copt și băgăm tava în cuptor pentru încă 10-12 minute sau până ce crusta devine complet aurie.
  10. Lăsăm crusta să se răcească la temperatura camerei.

Umplutura de dovleac:

  1. Într-un bol mare mixăm oul, gălbenușul, zahărul, sarea, scorțișoara, ghimbirul, nucșoara, cardamomul și piureul de dovleac.
  2. Adăugăm compoziția de dovleac peste lapte și frișca pentru gătit.
  3. Amesteăm bine și turnăm totul peste crustă.
  4. Coborâm temperatura cuptorului la 160 °C și coacem plăcinta pentru aprox 20-25 min.
  5. Lăsăm plăcinta să se răcească la temperatura camerei.

Frișca de vanilie

  1. Mixăm frișca lichidă cu vanilia și zahărul pudră până ce obținem o frișcă fermă.
  2. Punem frișca peste plăcintă.
  3. Decorăm cu scorțișoară.

Note:

  • Plăcinta se poate păstra la frigider timp de 4 zile.
  • Piureul de dovleac îl puteți face acasă sau îl puteți cumpăra (eu l-am luat de la Mega Image).
  • Vă recomand să serviți plăcinta la temperatura camerei și nu rece de la frigider.

Un comentariu

Lasă un comentariu