Glam News Magazine

Caramelul sărat este probabil una dintre cele mai populare arome din deserturile mele din ultima vreme. Toți prietenii și familia mea sunt dependenți de el, mai ales de când au descoperit acest combo delicios. Această tartă cu ciocolată și caramel sărat este una dintre cele mai decadente și delicioase tarte de ciocolată pe care le-am făcut vreodată. Este una dintre cele mai des făcute prăjituri pur și simplu pentru că este preferata tuturor!

Este o tartă cu o umplutură bogată de ciocolată, completată cu ganache de ciocolată cu caramel sărat care o face mai bogată și ieșită din comun. Este una dintre rețele pe care trebuie neapărat să o încercați – nu veți putea să îi rezistați.

Ingrdiente pentru o tavă cu diametrul de 24 cm:

Pentru crustă:

  • 120 g unt
  • 180 g făină
  • 40 g zahăr
  • 5 ml extract de vanilie
  • 1 gălbenuș
  • 2 lingurițe de lapte

Umplutura de ciocolată:

  • 250 g ciocolată neagră
  • 150 g unt
  • 1 linguriță miere
  • 2 ouă
  • 1 gălbenuș
  • 50 g zahăr
  • 2 g sare
  • 2 lingurițe de lapte sau rom

Ganache-ul cu caramel sărat:

  • 100 g ciocolată neagră
  • 60 g zahăr
  • 25 g unt
  • 1 lingură miere
  • 100 ml frișcă naturală lichidă
  • 2 sare de mare

Pentru decor:

  • boabe de cacao
  • sare de mare

Instrucțiuni:

  1. Crusta. Într-un robot de bucătărie punem untul, făina, zahărul și vanilia, și amestecăm pănă ce obținem o compoziție nisipoasă.
  2. Adăugăm gălbenușul și amestecăm până ce se formează un aluat tare. Dacă aluatul nu se formează, treptat adăugăm puțin lapte.
  3. Presărăm blatul de lucru cu făină, frământăm puțin altuatul, îl învelim în folie de plastic și îl dăm la frigider pentru o oră.
  4. Din aluat formăm un cerc de aprox. 3-4 mm grosime, pe care îl punem în tavă.
  5. Înțepăm toată suprafața crustei cu o furculiță.
  6. Dăm crusta la congelator pentru aprox. o oră, iar între timp preîncălzim cuptorul la 180 °C.
  7. Acoperim crusta cu hârtie de copt  și o umplem cu fasole sau orez.
  8. Coacem crusta pentru 12-15 minute. Îndepărtăm fasolea sau orezul împreună cu hârtia de copt și mai dăm crusta la cuptor pentru încă 10-12 minute.
  9. Răcim crusta la temperatura camerei, iar până ce preparăm umplutura, reducem temperatura cuptorului la 150 °.
  10. Umplutura de ciocolată. Topim ciocolata împreună cu untul și mierea pe baie de aburi.
  11. Cu ajutorul unui mixer batem spumă ouăle, gălbenușul, zahărul și sarea.
  12. Adăugăm laptele sau romul și mai mixăm pentru un minut.
  13. Ușor încorporăm ouăle în compoziția de ciocolată, apoi o turnăm peste crustă și băgăm la cuptor pentru 10-15 minute.
  14. Lăsăm tarta la răcit complet.
  15. Ganache-ul cu caramel sărat. Punem ciocolata mărunțită într-un bol mediu.
  16. Într-o crăticioară punem zahărul și îl caramelizăm.
  17. Cănd caramelul a căpătat o culoare aurie, puntem untul și mierea, și mai lăsăm pe foc până ce totul se încorporează.
  18. Aducem la punctul de fierbere frișca lichidă împreună cu sarea.
  19. Turnăm caramelul peste frișca fierbinte și mai punem pe foc pentru încă 3-4 minute.
  20. Caramelul îl turnăm peste ciocolata mărunțită și amestecăm pănă ce formăm un ganache.
  21. Turnăm ganache-ul peste tarta răcită.
  22. Decorăm cu boabe de cacao și sare de mare.
  23. Se servește rece sau la temperatura camerei.

Lasă un comentariu