Dacă vreți să planificați o nuntă mare, există multe lucruri de care aveți nevoie pentru a fi totul perfect în ziua cea mare. Trebuie să alegeți invitațiile, să planificați ceremonia în sine, recepția și desigur… rochia. Când vine vorba de alegerea unei rochii de mireasă, există o cantitate infinită de abordări pe care le puteți alege – alb tradițional, cu voal, fără voal, neagră, sirenă, prințesă, lungă, scurtă – lista poate continua. Unii ar spune că există cam prea multe modele din care miresele pot alege și uitându-ma la aceste modele… tind să le dau dreptate!
Ok, oricât de mult îmi place tortul, există niște limite. De asemenea, purtarea acestei rochii face mișcarea absolut imposibilă!
Este una dintre cele mai pornografice rochii pe care le-am văzut!. Unde este restul ?!
Aceasta este o rochie care este între conservator și obscen. Pe de o parte, din punct de vedere tehnic are un voal care acoperă tot corpul. Pe de altă parte, fiecare oaspete de la nuntă va putea vedea ceea ce este de obicei rezervat mirelui în noaptea nunții.
Știu că această rochie este destinată podiumului, dar chiar și în acest caz, reprezintă ridicolul la nivelul următor. Această tinută arată ca și cum cineva a adus un taur în atelierul de creație.
Un alt dezastru de pe catwalk! Cine e un pudel bun? Tu esti!
Când vrei să faci topless la nuntă, dar există lucruri plictisitoare cum ar fi legi de luat în considerare. Nu am văzut niciodată sâni care să fie atât de „în afară”, în timp ce sunt „înauntru”. Sunt sigur că mirele este cu ea pentru creierul ei și pentru personalitate, deși … cel puțin așa sper. La urma urmei, aceste „lucruri” nu vor rămâne acolo pentru totdeauna.
7. Rochia din baloane
Aceste rochii fac femeile care le poartă să arate mai mult ca un premiu la un joc din târguri decât o frumoasă mireasă. Totuși, există și o parte bună – baloanele sunt foarte ieftine.
8. Rochia din mănuși de cauciuc
La prima vedere, această rochie arată destul de bine – este poate puțin cam mare, dar este totuși o rochie de mireasă. Cu toate acestea, dacă vă uitați mai îndeaproape, veți vedea că acesta este, de fapt, realizată din sute de perechi de mănuși pentru curățenie. Practic te pregătești pentru o viață de servitoare!
Cineva a decis să facă o rochie de mireasă cu un vagin în dimensiuni uriașe. Nici nu știu de unde să încep cu asta, așa că voi spune doar atât – admir atenția la detalii!
10. Uite rochia, nu e… rochia!
Am avut niște rochii foarte revoluționare în acest articol, dar acești nudiști au dus nunta la un nivel cu totul nou.
Sper că v-a plăcut această galerie. Care este rochia voastră preferată? Spuneți-ne în comentarii!
Sursa foto: pinterest