Chiar înainte de a ajunge la controlul pașapoartelor, oricine aterizează la Linate – aeroportul cel mai apropiat de centrul orașului Milano – nu are nicio îndoială cu privire la cine este cel mai mare designer de modă din oraș. Asta datorită emblemei uriașe Emporio Armani și a logo-ului vultur care a împodobit acoperisul unui hangar din anii 1930 încă din 1996. Se vede când mergeți cu autobuzul la avion. Uneori îl vezi chiar înainte de a ateriza. La 30.000 de picioare, puteți să-l vedeți practic din Elveția.
Pentru primăvara anului 2017, Emporio a prezentat la Paris. Anul trecut a fost Londra. În acest sezon, pentru întoarcerea la Milano, a făcut o colecție tematică excelentă, având în vedere faptul că semnul Emporio Armani se află într-un loc în care nicio prezentare de modă nu s-a ținut vreodată (cred) – la aeroport. După toată munca depusă pentru a ține prezentarea în aeroport, „zborul” de modă EASS19 a fost unul dintre cele mai lungi ale casei, cuprinzând 173 de ținute. Aceasta a fost o experiență de lungă durată, care cuprindea mai multe fusuri orare și care traversa continentele genului de modă sculptată de Armani.
Spectacolul a început ca de obicei. Modelele au paradat în jurul unui podium metalic de dimensiunile unui stadion de fotbal. Pentru început, modelele au prezentat o serie de haine sport, dupa a urmat o tematică utilitară în culoarea casei, gri închis, ceea ce a dus la o mulțime de țesături moi, fluide și sacouri casual. Apoi, surpriză: câteva ținute pline de roz, care apoi s-au transformat în verde și în cele din urmă a venit îmbrăcămintea de seară.
În această operațiune enormă a unui spectacol ar fi fost surprinzător dacă nu ar fi fost nicio greșeală: nu știu exact dacă au existat mai multe, însă doar două au fost vizibile. Prima greșeală a fost când cei doi tipi în pulovere pe care erau literele A și E, au iesit pe podium pe partea greșită. Cel de-a doua a fost din vina celui care nu a reușit să găsească lumina reflectoarelor atunci când domnul Armani a ieșit pentru plecăciunea sa la finalul prezentării.
Când toată lumea se pregătea să plece, Robbie Williams a început să cânte “Let Me Entertain You.” Mulțimea a fost încântată. Cine a știut că italienii sunt așa mari fani Robster?