Glam News Magazine

Acesta este un tort de mousse de fistic și cafea pe un blat de negresă, care combină o textură ușoară și aerisită a două tipuri de mousse pe un strat cremos de negresă de ciocolată fără făină. Este unul dintre cele mai delicioase torturi pe care le-am făcut în ultima vreme și judecând după comentariile pe care le-am primit de la toți cei care l-au gustat, este cel mai bun tort creat vreodată.

Ingrediente pentru o tavă rotundă cu diametrul de 20 cm:

Negresa:

  • 100 g ciocolată neagră
  • 75 g unt
  • 75 g zahăr
  • 2 g sare
  • 2 ouă
  • 35 g amidon

Mousse de cafea:

  • 2 g gelatină
  • 10 ml apă rece
  • 125 g ciocolată albă
  • 15 ml lapte
  • 15 g cafea instant
  • 30 ml apă fierbinte
  • 250 ml friscă lichidă

Mousse de fistic:

  • 2 g gelatină
  • 10 ml apă rece
  • 150 g ciocolată albă
  • 30 ml lapte
  • 50 g pastă de fistic
  • 250 ml frișcă lichidă
  • 100 g fistic prăjit și mărunțit

Pentru decor:

  • Ciocolată albă
  • Fistic prăjit și mărunțit

Instrucțiuni:

Negresa:

  1. Preîncălzim cuptorul la 175°C.
  2. Mărunțim ciocolata și o punem într-un bol. Adăugăm untul și le topim împreună pe baie de aburi.
  3. Adăugăm zahărul și sarea și amestecăm.
  4. Cu ajutorul unui mixer încorporăm ouăle unul căte unul, după care adăugăm și amidonul.
  5. Turnăm aluatul în tava tapetată cu hârtie de copt.
  6. Dăm la cuptor pentru aproximativ 15-20 minute.
  7. Lăsăm la răcit complet.

Mousse de cafea:

  1. Într-un bol mic amestecăm gelatina și apa rece. Lăsăm la hidratat pentru 10 minte la temperatura camerei.
  2. Într-un bol punem ciocolata albă și laptele, după care îl punem pe baie de aburi până ce se topește ciocolata.
  3. În alt bol mic amestecăm pasta de fistic cu apa fierbinte și turnăm peste ciocolata albă.
  4. Dizolvăm geltina și o încorporăm în compoziția de ciocolată.
  5. Cu ajutorul unui mixer batem frișca pe care o încorporăm foarte bine în ciocolată, după care adăugăm fisticul prăjit și mărunțit.
  6. Turnăm mousse-ul peste negresa rece și dăm la congelator pentru o oră.

Mousse de fistic:

  1. Într-un bol mic amestecă gelatina și apa rece. Lăsăm la hidratat pentru 10 minte la temperatura camerei.
  2. Într-un bol punem ciocolata albă și laptele, după care îl punem pe baie de aburi până ce se topește ciocolata.
  3. În alt bol mic amestecăm cafeaua instant cu apa fierbinte și turnăm peste ciocolata albă.
  4. Dizolvăm geltina și o încorporăm în compoziția de ciocolată.
  5. Cu ajutorul unui mixer batem frișca pe care o încorporăm foarte bine în ciocolată.
  6. Adăugăm bucățile de fistic și le încorporăm în mousse.
  7. Turnăm totul peste mousse-ul cu nes și dăm la congelator pentru 3-4 ore.

Note: 

  • Puteți păstra tortul fără decorații la congelator pentru două săptămâni.
  • În frigider se poate păstra pentru 5 zile.
  • Ciocolata albă pentru decor se prepară în felul următor:  Topiți ciocolata albă pe baie de aburi și întindeți-o pe hârtie de copt . Presărați deasupra orice doriți (fistic, migdale, nuci etc). Dați la frigider pentru 30 de minute. Rupeți ciocolata în bucăți simetrice.

Lasă un comentariu