Glam News Magazine

Au trecut aproape cinci de când Alessandro Michele a ne-a prezentat într-o mare grabă viziunea lui pentru Gucci – unii dintre voi poate vă mai amintiți cum precedentul director de creație Frida Giannini a plecat în grabă, iar întreaga colecție pentru toamnă / iarnă 2015 a fost lăsată în aer. Alessandro a fost nevoit să pună totul cap la cap și să prezinte o colecție în doar cinci zile – designerul a prezentat atunci o colecție pentru bărbați ce a fost cunoscută în lumea modei drept „masculinitatea toxică”. Ei bine, el nu a fost niciodată o persoană care să se ferească să abordeze subiecte mari, deși a ținut să ne explice viziunea lui: „aceste haine în niciun caz nu încalcă regulile masculinității mainstream. Dimpotrivă, eu vreau să vorbesc despre cât de complex este să fii bărbat. ”

Influența lui Michele asupra modei este la fel de complexă. Nu numai că fostul designer de accesorii a dat peste cap întreaga industrie a modei, dar el a reușit să facă din Gucci unul dintre cele mai importante branduri din lume, dublând cifra de afaceri. O mare parte din acest succes uimitor se datorează fanilor tineri ai acestei mărci, care nu mai văd barierele de gen, însă și criticilor de modă care au făcut foarte multă reclamă negativă. Se pare că mulți nu mai văzuseră niciodată un bărbat într-o bluză cu paiete sau purtând o geantă de mână.

Acest spectacol a fost unul plin de lucrurile pe care Michele și-a amintit că le-a purtat de-a lungul copilăriei: cămăși cu fundă la gât, genți din piele care se purtatu în 1955, paltoane supradimensionate, croiuri ascuțite din anii 40, blugi rupți și pantaloni raiați maro. Toate arătau destul de minunat.

În acest sezon Michele împreună cu Richard Hell au creat o serie de tricouri cu mesaj “Impatience” și “Impotence”. „Lucrez mereu cu tricouri; ele sunt manifesturi. Dacă vreau să spun ceva, folosesc tricouri.”  Excentricitatea lui Michele nu a lipsit nici în această colecție, atât că acum are o nouă abordabilitate. Întrebarea este dacă mai poate susține greutatea etichetei. “Nu știu dacă voi mai avea același succes ca la început. Am făcut doar ceea ce îmi doream să fac”, a spus el. „Acesta a fost modul meu de a le spune bărbaților: fiți mai romantici.”

Lasă un comentariu