Glam News Magazine

Luna cadourilor este prilej pentru multe petreceri și reuniuni cu persoanele dragi, întâlniri perfecte pentru a închina un pahar care duce apoi la câteva sticle. Acest fapt este un adevărat pericol pentru sănătate, dar poate fi evitat. Abținerea de la alcool nu este un obiectiv imposibil de atins, după cum o demonstrează foarte multe vedete, al căror exemplu este de urmat. Iată mai jos argumentele a 20 dintre ele!

Kristin Davis: “Am realizat că nu se poate termina cu bine”

Starul din Sex and The City a povestit de alegerea făcută la vârsta de 30 de ani. “Am realizat că nu se poate termina cu bine. Actoria nu era ceva simplu de făcut, eram adesea mahmură și nu aveam rezultate bune la cursuri. Așa că am ajuns să gândesc serios dacă asta este ceea ce-mi doresc și că trebuie să fie una sau alta. Nu puteam să le am pe amandouă.”

 

 

Bradley Cooper – “Ar însemna să-mi sabotez întreaga viață”

Actorul și-a exprimat poziția în discuția legată de consumul de alcool explicând că la vârsta de 29 de ani a realizat: “dacă o să continui așa, ar însemna să-mi sabotez întreaga viață”.

 

 

Leona Lewis – “Detest gustul de alcool”

Cântăreața care s-a făcut cunoscută prin câștigarea The X Factor UK 2008 a declarat că nu consumă alcool, pe care l-a înlocuit cu băuturi non-alcoolice, în momentele de sărbătoare. Leona este de asemenea vegetariană de la vârsta de 12 ani.

 

Cristiano Ronaldo – “Tatăl meu s-a luptat cu abuzul de alcool”

Cristiano Ronaldo a ales să nu consume alcool atât pentru cariera sa sportivă, cât și pentru că tatăl său a avut probleme în acest sens și știe ce înseamnă abuzurile de alcool.

 

Blake Lively – “Pur și simplu nu am dorința să încerc”

Aceasta este explicația pe care o dat-o protagonista din Gossip Girls într/un interviu pentru Allure. Ea a dorit să precizeze că dealtfel nu a încercat niciun fel de drog, fapt pentru care merită felicitată.

 

Ben Afleck – “Vreau să fiu cel mai bun tată”

Actorul s-a luptat de-a lungul anilor cu problema consumului de alcool prin participarea repetată la programe de dezalcoolizare. Motivul enunțat de el:“Vreau să fiu cel mai bun tată” este într-adevăr unul puternic.

 

Jennifer Lopez – “Cred că distruge pielea”

Nici J.Lo nu este o consumatoare de alcool, pentru că își dorește o piele frumoasă și sănătoasă. Dar face mici excepții la momente importante: “La toasturi, lumea îmi spune ca pot închina un pahar cu apă. Așa că toastez cu alcool și beau numai o picătură.”

Andy Murray – “Nu vreau să pun în pericol cariera sportivă”

Tenismenul din Regatul Unit are o amintire neplăcută cu o mahmureală din adolescență, ceea ce l-a făcut să decidă: “Nu o să mai repet așa ceva. Întotdeauna mi-am dorit să văd cât de departe pot ajunge în sport și nu vreau să pun în pericol cariera sportivă.”

 

Kim Kardashian West – “Însărcinată sau nu, pur și simplu nu o atrage ideea”

Este ceea ce a declarat sora sa, Khloe, în 2016. “Kimberly nu consumă alcool sub nicio formă. Însărcinată sau nu, pur și simplu nu o atrage ideea”

 

 

Brad Pitt – “Nu am vrut să mai trăiesc așa”

Și Brad Pitt s-a confruntat cu problema dependenței de alcool în trecut. Când a fost întrebat despre experiența sa și motivul pentru care a renunțat la consumul de alcool, a răspuns “Nu am vrut să mai trăiesc așa”.

 

Jennifer Hudson – “Nu m-a interesat niciodată”

“Nu am băut niciodată alcool”, a spus ea în 2013. “Nu m-a interesat niciodată. Și nimeni nu mă crede”, a completat ea.

 

Joe Manganiello – “Eram pe drumuri, fără bani și fără o carieră, așa că, da, a meritat să nu mai consum alcool”

Starul din Magic Mike a recunoscut într-un interviu pentru The Huffington Post că nu a avut altă alegere decât să renunșe la alcool, iar asta i-a făcut bine. Dependența de alcool aproape l-a distrus, iar asta este ceva ce nu poate uita. “Eram pe drumuri, fără bani și fără o carieră, așa că, da, a meritat să nu mai consum alcool”, a explicat el.

 

Naomi Campbell – “Mă face mai fericită”

Supermodelul a explicat într-un interviu pentry Life&Style decizia sa de a nu mai consuma alcool. “Am renunțat să beau alcool, iar asta mă face fericită”.

 

 

Tim McGraw – “Este o alegere personală pe care o faci când ajungi în punctul în care consumul de alcool te afecteză și îți afectează relațiile”

Starul muzicii country a vorbit despre decizia sa de a nu mai consuma alcool începând cu anul 2008. “Este o alegere personală pe care o faci când ajungi în punctul în care consumul de alcool te afecteză și îți afectează relațiile”, a explicat el.

Zendaya – “Nu vreau să beau să ajungă un viciu”

Cântăreața și actrița americană în vârstă de 23 de ani are o filosofie de viață înțeleaptă în ceea ce privește alcoolul. “Doar pentru că am vârsta legală să beau nu înseamnă că trebuie să mă apuc de băut. Nu vreau să beau să ajungă un viciu. De ce să încerci ceva dacă nu ai nevoie?”

 

Pharrell Williams – “Consumul de alcool nu e pentru mine”

Artistul și-a exprimat public decizia de a nu mai consuma alcool, în cunoștința de cauză. “M-am îmbătat de nouă ori în viață. Ceilalți pot face ce vor, dar consumul de alcool nu e pentru mine.”

Miley Cyrus – “Era ceea ce-mi doream să fac”

Interpreta celebrei Hanna Montana este acum una dintre cele mai cunoscute actrițe și cântărețe din America. A avut ceva probleme cu acoolul, dar asigură că povestea este istorie. “Sunt cât se poate de trează. Era ceea ce-mi doream să fac.”

 

 

Samuel L. Jackson – “M-a ajutat să intru în pielea personajelor într-o manieră mai profundă”

După ce s-a confrutat cu problema consumului de alcool și droguri în anii ‘70 și ’80, când a intrat în lumea actoriei din New York City, Jackson a realizat că trebuie să renunțe la asta pentru a face carieră. Și așa a fost. “Faptul că eram treaz m-a ajutat să intru în pielea personajelor într-o manieră mai profundă”, a explicat el.

 

Tyra Banks – “Nu am băut alcool de la vârsta de 12 ani”

Atunci a încercat alcoolul, dar i-a ajuns pentru o viață. Nu a dat detalii, dar cu siguranță cariera sa ca fotomodel a fost un factor cheie de-a lungul anilor.

Jim Carrey – “Viața e prea frumoasă”

Actorul a făcut aluzie la sănătatea sa mentală fiind un factor pentru sobrietatea sa. Argumentul său este însă unul atât de bun:“Viața e prea frumoasă ca să bei”.

 

 

Foto: Getty Images

 

Lasă un comentariu