Glam News Magazine

Nu este exagerat să spunem că, în calitate de designer, Michele se numără printre cei mai influenți designer din modă – dacă nu, chiar cel mai influent. El a abordat minimalismul și a readus în vogă moda vintage din toate epocile, a folosit tot spectrul de culori, printuri, logo-uri, sclipici și fluiditate de gen. În ziua de astăzi, Gucci este prezent peste tot și chiar copiii de 11 ani recunosc dunga verde-roșu-verde atunci când o văd la oamenii de pe stradă.

Chiar și ținutele ecletice ca cele realizate de Michele pentru brand devin o uniformă după un timp. În ajunul celei de-a cincea aniversări a lui ca și director de creație la Gucci, a venit momentul să facă o schimbare. “Mi-e teamă să nu mă plictisesc”, a spus el în cadrul unei conferințe de presă. „Întotdeauna trebuie să încerc ceva nou.”

Prezentarea a început cu un ansamblu negru, transparent în partea de sus și cu pantaloni negri simpli, fără decorațiuni, cu excepția dantelei. Variațiile primei ținute au continuat pentru aproximativ 60 de ținute. Apoi, muzica s-a oprit brusc și luminile s-au stins, doar pentru a reveni pentru a doua parte cu ținute total diferite față de ceea ce Michelle a creat până acum pentru Gucci. „Au folosit mai puține artificii, ca să zic așa. Dar poți spune că o simfonie este mai bună decât un solo de pian?”, a spus Michele, după spectacol. „Am folosit negru pentru a realiza o schimbare la Gucci. Pentru a contura și sublinia corpul.” Vorbea despre ținutele care-i deschid cel de-al doilea capitol la Gucci, concentrat pe siluete negre, dar în schimb exagerate în volum și decupaje. Se simțea ca și cum Michele ar fi vrut să precizeze că Gucci – casă cunoscută pentru tot bling-ul și stilul său aglomerat – nu este pur și simplu „moda decorativă”, ci un atelier dedicat tehnicii, formei și croitoriei.

Sursa foto: Getty Images

Un comentariu

Lasă un comentariu